Orbán caută aliați împotriva sprijinului UE pentru Ucraina: Budapesta vrea un front comun cu Slovacia și Cehia

Data:

Ungaria ar vrea să repună pe picioare grupul de la Visegrad în cadrul UE, de data aceasta într-o formulă sceptică față de susținerea necondiționată a Ucrainei, împreună cu Cehia și Slovacia, a declarat pentru POLITICO un consilier politic de rang înalt al premierului Viktor Orbán.

Potrivit sursei, Orbán speră să se alieze cu Andrej Babiš, al cărui partid populist ANO de dreapta a câștigat recent alegerile parlamentare din Cehia, și cu premierul slovac Robert Fico, pentru a-și coordona pozițiile înaintea reuniunilor liderilor europeni — inclusiv prin organizarea unor întâlniri comune înainte de summiturile UE.

Deși o alianță formală este încă în fază incipientă, o astfel de mișcare ar putea îngreuna semnificativ eforturile Uniunii Europene de a susține financiar și militar Ucraina.

„A funcționat foarte bine în timpul crizei migrației. Așa am putut rezista”, a spus Balázs Orbán, directorul politic al premierului ungar.

(Notă: Balázs Orbán nu este rudă directă cu Viktor Orbán, dar este unul dintre cei mai influenți consilieri ai săi și principalul strateg politic al guvernului de la Budapesta.)

Citește și: Dosarul comandantului bazei Kogălniceanu, clasat: procurorii spun că a ars doar un tomberon improvizat

Balázs Orbán se referă la grupul de la Visegrád— format din Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia — care, după 2015, s-a remarcat prin opoziția față de politica de relocare obligatorie a migranților și prin promovarea unor politici conservatoare privind familia și securizarea frontierelor externe ale UE.

Grupul s-a destrămat însă după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, când Polonia a adoptat o linie dură față de Moscova, în timp ce Ungaria a ales o poziție opusă, cerând dialog. Mai mult, Budapesta a blocat pană acum și deschiderea negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei, blocând astfel și R. Moldova. Pentru moment, cele două țări candidate sunt discutate „la pachet”.

Atât Robert Fico, cât și Andrej Babiš au preluat, în mare parte, retorica lui Orbán, pledând pentru negocieri cu Rusia în locul presiunilor economice.

Babiš a fost criticat pentru scepticismul său față de continuarea ajutorului european pentru Kiev, iar actualul ministru ceh de Externe a avertizat într-un interviu pentru POLITICO că, odată revenit la putere, Babiš ar putea deveni „marioneta lui Orbán” la masa Consiliului European.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related