Organizatorul „Marșului pentru Colectiv”, amendat: ar fi depășit ora limită a manifestației

Data:

Mihai Rădunu, unul din organizatorii Comemorării victimelor de la Colectiv, a fost amendat joi seara, cu 3000 de RON, pentru că manifestația a depășit ora 23:00. Acesta, alături de ONG-ul „Corupția ucide!” susțin că măsura este eronată, întrucât, în cazul comemorărilor, nu este nevoie de notificarea autorităților sau încheierea de protocol. Jandarmeria anunță verificări, relatează News.ro.

Printr-o postare pe Facebook, „Corupția ucide!” a criticat contravenția, susținând că, în baza legii 60/1991, care stabilește excepțiile pentru declararea adunărilor publice care au loc după ora 23:00, nu exista o astfel de obligație.

Mihai Rădunu, la rândul său, a anunțat că va depune plângere agentului și că va contesta decizia. De asemenea, a declarat că nu a existat nicio formă consiliere juridică a agentului care i-a acordat contravenția din partea superiorilor săi.

„Agentul a greșit și niciun ofițer, nici măcar cel care a coordonat acțiunea nu l-a consiliat pe lege, lucru care este mult mai grav. Să știți că, în ultimii ani am, colaborat excelent cu cei din Jandarmeria Română, Poliția Română, Pompieri și toți cei din Ministerul Afacerilor Interne, Romania și n-aș vrea să generalizam pentru cǎ îi face rău societății. Învățăm și noi, învață și ei.”

Jandarmeria va face verificări

Printr-un comunicat acordat News.ro, Jandarmeria Română a declarat că va efectua verificări, menționând că există un temei legal pentru aplicarea contravenției.

„Jandarmeria Română respectă şi protejează dreptul cetăţenilor de a participa la adunările publice, mai ales când este vorba de adunări comemorative, aşa cum a fost cazul evenimentului de ieri. În acest sens, efectuăm constant activităţi de pregătire ale colegilor din operativ pentru a găsi permanent posibilităţi de îmbunătăţire a relaţionării în astfel de situaţii, scopul fiind respectarea legii şi protejarea oamenilor. Din punct de vedere legal, există în mod formal elementele care pot constitui temeiul aplicării unei sancţiuni contravenţionale, întrucât nu au fost respectate orele de desfăşurare prevăzute în protocolul pentru manifestarea publică”

Deși admite că legea trebuie aplicată, Jandarmeria a admis că există situații care trebuie evaluate în funcție de context, recunoscând că agentul care a acordat contravenția nu a făcut acest lucru.

„În acest caz, se poate aprecia că agentul constatator nu a înţeles pe deplin spiritul legii şi particularităţile contextului – un eveniment de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, cu un profund caracter emoţional şi simbolic. În consecinţă, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-au dispus de urgenţă verificări privind modul de aplicare a sancţiunii contravenţionale, urmând a se analiza dacă măsura a fost proporţională, justificată şi conformă atât literei, cât şi spiritului legii”

Într-un final, instituția și-a exprimat solidaritatea cu victimele tragediei și a transmis condoleanțe familiilor acestora.

Ce spune legea?

Legea 60/1991 este cea care reglementează adunările publice. În cadrul articolului doi, este menționat faptul că orice manifestație care depășește ora 23:00 necesită notificarea autorităților și acord de protocol.

„Adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat […] și nu pot fi continuate după ora 23,00 ”

Pe de altă parte, articolul trei al legii prevede o serie de excepții pentru această prevedere.

„Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum și cele care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”

Citește și: „Aceeași Mărie cu altă pălărie”? Lukoil anunță că-și vinde activele din străinătate, sub presiunea sancțiunilor internaționale  

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: Vlad Mamulă

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Alexandru Rogobete: „Anul acesta va fi finalizat primul centru de arşi gravi construit în România după Revoluţie”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, printr-o postare...

Aktual24|Ipocrizia lui Grindeanu: Câteva cazuri în care aliații săi ne făceau praf relațiile diplomatice

Sorin Grindeanu, actualul și viitorul președinte al PSD, pare...

Marius-Gabriel Lazurca, numit consilier prezidențial pentru securitate națională

Președintele Nicușor Dan l-a numit, vineri, pe Marius-Gabriel...