Palatul Copiilor din Constanța, un domeniu de 12 hectare, lăsat de izbeliște de peste 20 de ani

Data:

Palatul Copiilor din Constanța, un domeniu de 12 hectare, cu foste baze sportive, căsuțe de cazare și zone de agrement, este lăsat de izbeliște de Ministerul Educației de peste 20 de ani.

În 2019, în anul dinainte de pandemia COVID-19, aici ajungeau în jur de 3000 de copii anual pentru a studia artele, pentru a înota, juca fotbal sau pentru lecții de teatru. Orele au loc în clădirea palatului, însă în jurul ei hectare întregi de teren au fost abandonate.

Cea mai recentă ieșire publică instituțională pe acest subiect îi aparține chiar șefului Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai, care a transmis printr-un mesaj pe Facebook de la finele lunii iulie că ”Palatul Copiilor Constanta trebuie să își atingă potențialul”.

Inspectorul șef a subliniat că palatul este exclusiv finanțat de stat și, deși legislația școlară ar permite finanțarea din partea administrației locale, până acum nu s-a identificat și un corespondent în legislația administrației publice care să permită acest lucru, susține Sorin Mihai.

Continuarea, în Info Sud-Est!

Sursă foto: Info Sud-Est

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Primarul Aradului susține că recepția podului hobanat este blocată de „șmecherii din insolvență”

Primarul Aradului, Călin Bibarț, a ținut o conferință de...

Presiuni asupra revistei Alecart, făcută de elevi ieșeni, după o cronică la filmul „Cravata galbenă”

Echipa filmului „Cravata galbenă”, producție dedicată celebrului dirijor Sergiu...

Medic din Craiova reținut de DIICOT pentru trafic de persoane și de droguri

Un medic de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova...

Primăria Iași, aproape de o executare silită de peste 100 de milioane de lei ce riscă blocarea instituției

Litigiul dintre Primăria Iași și lichidatorul judiciar al Centralei...