Corespondenta PressHUB, Viorica Bold își continuă periplul prin America Latină: după Argentina și Bolivia, acum relatează din Paraguay.
Și pentru curioși: nu, nu a fost în Venezuela!
Paraguay este singura țară din America Latină unde există două limbi oficiale: spaniolă și guarani. Guarani este o limbă indigenă care este vorbită de majoritatea populației Paraguayului, Constituția din 1992 fiind cea care a consolidat acest statut egal, începând, astfel, un moment istoric de reparație morală și identitară. Contextul a fost unul legat de trecerea de la dictatură la democrație.
În 1989, dictatura de 35 de ani a lui Alfredo Stroessner a uat sfârșit. În timpul regimului său, deși Stroessner folosea guarani în discursuri populiste pentru a câștiga simpatia maselor, limba era de fapt persecutată în școli. Elevii erau pedepsiți dacă o vorbeau, fiind considerată o limbă a „ignoranței” sau a celor needucați. Constituția din 1992 a fost astfel, un simbol al libertății și al recunoașterii adevăratei identități a poporului paraguayan.
Astfel, de la persecuție, a devenit obligatoriu ca limba să fie predată în școală. Statul a început să emită legi și documente în ambele limbi (deși spaniola rămâne predominantă în justiție în caz de ambiguități). Stigmatul social a fost eliminat și astăzi, a vorbi guarani este o dovadă de „paraguayidad” (spirit paraguayan).
Azi, în cele mai elegante restaurante din centrul nou al Paraguayului sunt scrise mesaje sau glume în slang guarani pe șervețelele de pe mese, pe oglinzi în baie sau pe căni, tricouri sau alte obiecte comerciale și nu numai. Paraguayul respiră și vorbește în guarani, și acum puține acte oficiale au rămas în spaniolă.
Iată ce scrie Ticio Escobar într-un text curatorial pe care l-am găsit în unul din muzeele din zona nouă a orașului:
”Întrebări despre posibilitatea de a reinventa Paraguayul?
Este posibil să concepem integritatea unei țări fracturate în segmente ireconciliabile, dezamăgită în visurile sale de o tranziție democratică viabilă, măcinată de interese obscure și de corupție generalizată? Este posibil să ne imaginăm întreagă orice țară supra determinată astăzi de logica instrumentală a capitalismului globalizat?
Aceste întrebări, mai degrabă deschise spre a declanșa noi întrebări decât spre a oferi răspunsuri clare, dezorienteaza cursul unei gândiri bazate pe date, planuri și estimări rezonabile. Însă, pe de altă parte, aceste aceleași chestiuni ridică provocarea de a concepe modalități diferite de a aborda sfera publică, de a lucra cu memoria și de a aventura noi proiecții. Nu este vorba despre capacitatea de a prezice, ci de posibilitatea de a zări noi configurații ale viitorului pornind de la experiența lumii guarani.”
Centrul vechi și centrul nou în Asuncion
În Asunción, ca o expresie a trecerii de la un trecut în care țara era închisă și mult sub dezvoltată la o deschidere spre piața internațională și spre dezvoltare, există o diferență între zona nouă a orașului și centrul istoric. Zone precum Villa Morra sau cartierul de afaceri de pe Avenida Aviadores del Chaco sunt împânzite de clădiri moderne cu facilități noi deși în jurul lor infrastructura este încă precară (drumurile sunt multe neasfaltate, salubritatea lasă de dorit și multe parcuri sunt încă în construcție). Comparativ, centrul vechi este ne întreținut și sărăcăcios și în unele locuri destul de nesigur. Deși centrul istoric este inima simbolică a țării, centrul nou a devenit mai „accesibil”, practic și economic.
Ce e interesant de observat spre deosebire de Argentina, Paraguay are o deschidere mai mare spre marfa europeană și există mulți investitori europeni care cumpără proprietăți (terenuri sau case) atât în Asuncion cât și în zonele sau orașele mai mici din jur, pentru că prețurile sunt foarte accesibile. Marile corporații și băncile s-au mutat din centrul vechi spre cel nou pentru a scăpa de degradarea clădirilor istorice și de lipsa spațiului de extindere. Lumea este „supradeterminată de logica capitalismului globalizat”, exact ca în textul citat mai sus, centrul nou este construit exact pe această logică: este eficient, standardizat și conectat la fluxurile comerciale internaționale, în timp ce centrul vechi din Asunción suferă adesea de neglijare, fiind mai greu de întreținut și, uneori, mai periculos după lăsarea serii.
Centrul nou:
Deși guarani este grupul dominant, diversitatea etnică a țării este mult mai complexă.
Există 19 popoare indigene recunoscute, grupate în 5 familii lingvistice.
Multe dintre acestea trăiesc în regiunea Chaco, regiune pentru care între anii 1932 – 1935 a existat un conflict între Paraguay și Bolivia pentru a determina statutul politic al zonei, mare parte din zona Chaco care a determinat identitatea paraguayană, rămânând în zona Paraguay.
În mediul rural, tranzacțiile economice mici se fac aproape exclusiv în guarani. Un agent de vânzări sau un agronom care nu vorbește limba nu poate penetra piața internă. Există Conceptul de „Jopói” (Reciprocitate) adică o economie a solidarității în comunitățile guarani, bazată pe ajutor reciproc, care influențează modul în care funcționează micile cooperative agricole.
Paraguay este o forță agricolă (al patrulea exportator de soia din lume), iar acordul Mercosur-UE (sau consolidarea internă a Mercosur) este vital.
Un alt contrast evident în Paraguay se vede și în modul în care arta este reprezentată de către clasa de mijloc/ sus a capitalei. Museo del Barro (muzeul de lut), de exemplu, situat strategic în „centrul nou” al capitalei, funcționează ca un spațiu decolonial care expune artă indigenă și populară la același rang cu arta cultă.
În contrast cu valorizarea memoriei din acest muzeu, zonele adiacente capitalei sunt marcate de o febră imobiliară agresivă și de o corupție greu de controlat în gestionarea resurselor. Vânzarea masivă de terenuri și expansiunea către periferii precum Luque, Nueva Asunción sau lacul Ipacarai, adâncesc fractura socială între nevoia de dezvoltare și accentuarea identității culturale.
Există de asemenea și cartiere precum Loma San Geronimo care încearcă să forțeze turismul într-un cartier tradițional din Asunción, fiind promovat ca un loc pitoresc, cu străduțe înguste și case colorate. Deși autoritățile au încercat să îl transforme într-o destinație frecventabilă, proiectul se lovește de realitatea zonei: cartierul este, în esență, o enclavă situată într-un context de tip slum (mahalaua La Chacarita fiind în proximitate), unde siguranța nu poate fi garantată pentru cei care se aventurează.
Există totuși riscul ca lumea guarani să fie redusă la un simbol vizual (măști, ceramică, picturi murale) pentru a cosmetiza prezentul, în timp ce vorbitorii de limbă guarani din mediul rural sau din mahalale rămân marginalizați economic.
În final, Paraguayul rămâne suspendat între dorința de a se reinventa și presiunea de a se alinia „logicii capitalismului globalizat”.
Adevărata provocare pentru viitor nu stă în ridicarea unor cartiere noi sau în vopsirea unor străduțe pitorești în zone nesigure, ci în capacitatea de a integra aceste fragmente într-un tot unitar. Până când „estetica sărăciei” nu va fi înlocuită de o dezvoltare care să respecte rădăcinile guarani și să ofere siguranță reală tuturor cetățenilor, Paraguayul va continua să penduleze între un centru care vrea să se alinieze cu o economie vestică și un centru vechi măcinat de „interese obscure și corupție”.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
