Parlamentul European aprobă un nou împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Data:

Parlamentul European a votat miercuri pentru acordarea unui nou pachet de împrumut pentru Ucraina, în valoare de 90 de miliarde de euro. Dintre aceștia, 60 de miliarde vor fi destinate apărării, iar 30 de miliarde ssprijinului bugetar. Condiția principală de acordare este angajamentul Ucrainei să continue reformele democratice și combaterea corupției.

Pachetul va fi constituit printr-un împrumut comun UE, iar sumele vor fi rambursate de Ucraina prin despăgubirile de război pe care ar urma să le încaseze din partea Rusiei, relatează Parlmentul European.

Europarlamentarii au votat trei acte legislative pentru acordarea împrumutului de 90 de miliarde de euro. Această sumă ar trebui să acopere circa două treimi din nevoile actuale ale Ucrainei. Consiliul trebuie să adopte pachetul până la începutul celui de al doilea trimestru.

Împrumutul se va realiza la comun de către UE pe piețele de capital.

Cea mai mare parte este pentru Apărare

Din cele 90 de miliarde, 60 vor fi destinate apărării. Echipamentele militare vor fi achiziționate din Ucraina, UE, Spațiul Economic European și Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS).

În cazul indisponibilității, aceste echipamente ar urma să fie achiziționate din alte state.

Acordare în ciuda opoziției

Pentru a face posibilă finanțarea, care se lovește de opoziția Ungariei și Slovaciei, statele au apelat la procedura de cooperare cosnolidată. Aceasta le permite statelor UE să colaboreze fără unanimitate, pe domenii specifice.

Citește și:„Să nu fim naivi cu Rusia”, avertizează Oana Țoiu. „Să reducem dependențele” de marile puteri, cere Emmanuel Macron

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Pixabay.com

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

CCR a amânat din nou decizia privind pensiile magistraților

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat din nou...

Investițiile record în AI: de la catalizator al creșterii la semne de întrebare

Investițiile record în AI din ultimii ani par să...