Parlamentul European a votat marți în favoarea introducerii unor garanții suplimentare în acordul comercial dintre UE și blocul sud-american Mercosur, făcând un pas important spre finalizarea tratatului. Măsurile vizează protejarea fermierilor europeni în cazul în care piețele locale ar fi afectate de importuri masive de produse agricole mai ieftine din America de Sud.
Decizia reprezintă o concesie importantă pentru state precum Franța și Italia, esențială pentru obținerea sprijinului lor politic pentru acord.
Măsurile adoptate prevăd declanșarea automată a unei investigații atunci când importurile de produse „de impact” precum carnea de pasăre, carnea de vită, orezul sau zahărul, care pot distorsiona repede piețele europene, cresc cu peste 5% pe o medie de trei ani. Este un prag mult mai jos decât propunerea Comisiei, care viza 10% într-un singur an. Eurodeputații cer și proceduri mai rapide: maximum două luni pentru concluzii în cazul produselor „de impact” și trei luni pentru restul agriculturii.
Cea mai importantă dar si controversară măsură este clauza de reciprocitate: Parlamentul cere ca preferințele tarifare să fie suspendate dacă există dovezi că produsele importate nu respectă standardele UE privind mediul, sănătatea, siguranța alimentară, bunăstarea animalelor sau drepturile lucrătorilor.
Mecanismul ar permite UE să reacționeze nu doar la distorsiuni de preț, ci și la nerespectarea regulilor de producție.
Raportorul Gabriel Mato a salutat susținerea largă din plen, afirmând că noile măsuri „întăresc modul în care regulamentul va funcționa și asigură o protecție reală pentru fermierii europeni.” Președintele Comisiei INTA, Bernd Lange, a subliniat dimensiunea geopolitică a dosarului, afirmând că neadoptarea acordului „ar fi iresponsabilă în contextul competiției globale cu Statele Unite și China.”
Votul din plen pregătește terenul pentru negocierile cu Consiliul, programate să înceapă chiar pe 17 decembrie. Deși Comisia propusese anterior un regulament-cadru pentru activarea clauzelor de salvgardare, Parlamentul a transformat acest instrument într-un set mult mai exigent, reflectând presiunea puternică exercitată de sectorul agricol și de statele membre preocupate de impactul acordului.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ar urma să zboare la sfârșitul săptămânii, dupa summitul UE, în Brazilia pentru semnarea acordului cu țarile din Mercosur.
Citește și: UE sancționează atacurile cibernetice, dezinformarea și flota fantomă a Rusiei
Ce este Mercosur și ce prevede acordul
Mercosur este blocul economic al Argentinei, Braziliei, Paraguayului și Uruguayului, iar acordul comercial negociat cu UE urmărește reducerea tarifelor, facilitarea investițiilor și extinderea accesului pe piață. Procesul a fost însă blocat ani la rând din cauza temerilor legate de competiția agricolă și de riscul de creștere a defrișărilor în Amazon. Pentru produsele agricole, acordul nu presupune liberalizare totală, ci cote tarifare limitate, controlate prin mecanisme de monitorizare. Elementul central contestat este riscul ca importurile din Mercosur – în special carne de vită, pasăre, zahăr și etanol – să intre pe piața europeană la costuri de producție mai reduse, punând presiune pe fermierii europeni.
De aceea, protecțiile adoptate de Parlament sunt considerate decisive: ele stabilesc condițiile minime acceptabile pentru ratificarea acordului și oferă semnalul politic că UE va interveni rapid dacă piața agricolă este destabilizată.
Negocierile cu Consiliul vor determina forma finală a regulamentului. Instituțiile urmăresc finalizarea textului înainte de semnarea acordului UE–Mercosur, astfel încât noile garanții să fie aplicabile din primul moment.
Citește și: Producătorii de medicamente, sub presiune: ce spune Vlad Voiculescu despre noua lege UE
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: Pixabay.com



