Marcăm 4 ani de la invazia la scară largă a Ucrainei. În curând se împlinesc 12 de la anexarea Crimeei. 18 de la invazia Georgiei. 50 de la actul final de la Helsinki și 55 de la Ostpolitik, reconcilierea Germaniei de Vest cu Uniunea Sovietică și Republica Socialistă Polonia. Ce treabă are una cu alta?
Bazele percepției conform căreia Ucraina poate fi invadată fără a solicita un răspuns pe măsură din partea statelor occidentale își are rădăcinile în reconcilierea din 1970, care a permis construcția primelor conducte de gaz care să transporte petrolul sovietic spre piețele de consum din Europa de Vest.
Prima criză a petrolului
Prima, inaugurată în 1973 s-a suprapus cu criza energetică generată de embargoul de petrol impus de către statele arabe țărilor care au susținut Israelul în războiul Yom Kippur (1973). Una din multele ironii ale istoriei, care a întărit ideea că Uniunea Sovietică e un furnizor mai stabil de energie decât statele din Orientul Mijlociu și că aceste exporturi de energie joacă un rol benefic în stabilizarea relațiilor dintre Occident și Moscova în contextul Războiului Rece. Pentru Vestul capitalist, importurile de energie erau o formă de cooperare, pentru Estul comunist o sursă esențială de valută străină și o pârghie de putere cu multiple aplicări.
…Atomkraft? Nein danke
Anii au trecut și în deceniul următor Europa a fost cuprinsă de mișcări împotriva energiei nucleare, mai ales după dezastrul de la Cernobîl. Cei mai ardenți inamici ai energiei nucleare erau chiar în Germania de Vest și Belgia. Conform unui raport CIA din perioada respectivă declasificat în 2007, multe din aceste mișcări au fost susținute de serviciile de informații sovietice pentru a încuraja interzicerea utilizării tehnologiei nucleare atât pe plan militar, cât și civil.
Spre democrație, prin energie
În anii 1990 tensiunile s-au disipat. Pentru Occident, istoria se încheiase prin triumful democrației liberale. În Rusia, ajustarea la o economie de piață făcea ravagii în societate. Viitorul părea luminos și conexiunile energetice est-vest erau văzute ca un facilitator al integrării Federației Ruse și statelor desprinse din Uniunea Sovietică în sistemul economic occidental. Spre finalul decadei erau chiar discuții despre integrarea Federației Ruse în NATO.
Începe era Putin
Un nou mileniu, un nou președinte care astăzi este cel mai longeviv lider rus de la Ecaterina cea Mare încoace. Inițial afabil, Vladimir Putin a convins liderii europeni că Rusia e deja un stat capitalist, pus pe afaceri. Petrolul și gazele curgeau spre vest, banii spre est. Nivelul de trai al rușilor a explodat în anii 2000, spălând parțial rușinea anilor 1990.
La ceea ce părea a fi finalul celui de al doilea mandat și odată cu el finalul carierei politice al lui Vladimir Putin, președintele rus a ținut un discurs deja celebru la Conferința de Securitate de la Munich în 2007. Discurs în care a zis negru pe alb în capitala Bavariei că destrămarea Uniunii Sovietice este cea mai mare catastrofă (!) a secolului XX.
Primul atac: Georgia 2008
În 2008 are loc Summit-ul NATO de la București când Alianța deschide ușa Georgiei și Ucrainei. Răspunsul vine imediat după, în august. Sub pretextul protejării minorități rusofone din Osetia de Sud, Rusia invadează Georgia. O lună mai târziu Occidentul e lovit de cea mai mare criză financiară din ultimii 80 de ani și reacționează slab.
Începutul anilor 2010 aduc o timidă redresare economică, susținută în principal de o economie germană turată la maxim, care trage întreaga Europă după ea. Prin organizare și eficiență germană. Și energie foarte ieftină care permite unei industrii germane nu atât de eficientă din punct de vedere energetic să dobândească un avantaj competitiv net față de alte țări exportatoare. Începând cu 2012, bugetul federal se afla în surplus la finalul fiecărui an fiscal, printr-un mix de energie ieftină și politica „Schwarze Null” – un buget balansat. Berlinul era îndreptățit să explice țărilor numite derogatoriu PIGS (Portugalia, Italia, Grecia, Spania) să strângă cureaua pentru a salva zona euro.
…urmează Crimeea
În 2014 Federația Rusă anexează Crimeea și începe un război în Donbasul ucrainean. Oficial, nu începe nimic. Celebrii omuleți verzi și dorința populară din respectivele teritorii au început totul. Pe fundalul conductelor de gaz care torceau la capacitate maximă, Berlinul s-a convins că așa e și a oferit un alibi marilor puteri europene să creadă și ele același lucru. În definitiv Republica Germană este un stat pacifist și în calitate de motor economic al Europei are datoria morală să depună eforturi pentru a menține pacea. Strategie din care au rezultat acordurile de pace Minsk I și II. Concomitent cu Minsk I, cancelara germană Angela Merkel a semnat și contractul pentru Nord Stream 2, conducta mamut de gaz care urma s-o dubleze pe cea construită la începutul anilor 2000.
Evident, cele 2 semnături au rezultat din procese separate. Pacea în Ucraina e pacea în Ucraina și o problemă de dimensiune europeană, NordStream 2 e ceva intern, care ține de securitatea energetică a Germaniei. O securitate precarizată de decizia de a închide centralele nucleare adoptată cu 4 ani mai devreme, în 2011.
Surplusul bugetar al Germaniei atinge un maxim în 2017. Economia rusă își revine după sancțiunile timide impuse în urma evenimentelor din 2014. În septembrie 2021, NordStream 2 este finalizat, urmând să fie recepționat. SUA se opun vehement.
Pe 24 februarie 2022, Federația Rusă invadează Ucraina pe mai multe fronturi.
Războiul este poate tema principală a Relațiilor Internaționale (ca realitate observabilă și domeniu academic de studiu). O caracteristică ce guvernează aceste Relații este percepția. Geopolitica nu are certitudini, doar percepții. Dilema de securitate este un exemplu clasic. Statul A se înarmează de frica statului B. Statul C observă și trage concluzia că Statul A se înarmează împotriva sa. Statul C decide să se înarmeze, mișcare care agită și mai tare Statul A, care accelerează procesul de înarmare, fapt care determină Statul B la rândul său să accelereze acest proces. Este irelevant că statul A n-avea nimic cu Statul C, deciziile izvorăsc din ceea ce percep decidenții.
În calitate de stat mercantil și intrinsec pacifist după 1945, Germania a văzut o oportunitate economică de nerefuzat și o întrepătrundere tot de natură economică, întrepătrundere care ar fi trebuit să contribuie decisiv la împiedicarea unui război.
Ce a văzut însă o Federația Rusă care și-a declarat deschis în 2007 revizionismul, succesoarea Uniunii Sovietice, la rândul ei succesoarea unui stat țarist expansionist? O invitație deschisă de a face ce a făcut. Kremlinul a crezut sincer că nimeni nu va reacționa, la fel cum și minerii din Valea Jiului, în fața unui stat aproape eșuat, au crezut sincer în 1999 că pot dărâma guvernul de la București.
Conflictul în relațiile internaționale izvorăște de multe ori, ca în cuplu, din lipsa de comunicare. Dacă în 1999 Radu Vasile le zicea minerilor clar că dacă părăsesc Valea Jiului, Statul va folosi forța împotriva lor, probabil nu ar fi părăsit niciodată Valea Jiului. Sau ar fi făcut-o ca să se convingă dacă e adevărat. Și dacă se convingeau că este adevărat, s-ar fi întors din drum.
În cazul nostru Kremlinului, ulciorul n-a mers de multe ori la apă. Dacă în 2008 și 2014 nimeni n-a reacționat, în 2022 atât societatea ucraineană cât și Occidentul au făcut-o.
Și Germania a sfârșit prin a plăti cel mai scump. Modelul ei economic a fost subminat fundamental de tăierea importurilor ieftine de energie și guvernul federal a trebuit să compenseze pentru neglijarea armatei prin Zeitenwende-ul de €100 de miliarde din 2022 și alocările mai recente care vor face Germania cea mai mare putere militară a Europei, cu consecințe pe care le vom discuta altă dată.
Totul de la mărul otrăvit al hidrocarburilor ieftine. Măr otrăvit care au înmuiat dorința Germaniei de acționa și concomitent au oferit un imbold Rusiei, care în absența unui control democratic au condus la decizia nebunească de a invada Ucraina. Ambele părți au pierdut. Germania un model economic și o imagine de sine ca stat mercantil și pacifist, Federația Rusă un set complex de pârghii economice, politice și culturale pe care le construise cu grijă încă din perioada sovietică, cu energia ca vârf de lance.
(Sursa foto: Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei / Facebook)
Citește și: Zelenski exclude retragerea din Donbas: „Este linia noastră reală de apărare”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
