Se împlinesc 12 ani de la anexarea Crimeii, iar peninsula nu este nici acum recunoscută ca parte a Federației Ruse. În practică însă, Europa trăiește de peste un deceniu cu o Crimeea militarizată și integrată în sistemul strategic al Moscovei, iar din 2014, Zona Economică Exclusivă a Rusiei se învecinează de facto cu cea a României. Pentru a înțelege contextul în care se află Crimeea astăzi, trebuie sa ne uităm la ce s-a întâmplat înainte de 2014.
Citește și: Patru ani de război în Ucraina (I) : de la anexare la presiune diplomatică
În 1954, Nikita Hrușciov a transferat Crimeea din cadrul Republicii Sovietice Federative Ruse către Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Decizia avea loc în interiorul URSS și, la acel moment, nu părea să aibă consecințe geopolitice. După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, peninsula a rămas parte a Ucrainei independente, însă Rusia și-a menținut prezența militară la Sevastopol. În 1997, cele două state au semnat acordurile privind împărțirea Flotei Mării Negre și staționarea acesteia pe teritoriul ucrainean până în 2017. În 2010, prin Acordurile de la Harkov, termenul a fost prelungit până în 2042, cu opțiune de extindere până în 2047. Practic, 2014 nu a fost începutul prezenței ruse în Crimeea, ci momentul în care prezența ei a devenit control direct asupra teritoriului.
Primele semne că Moscova testează limitele au apărut încă din 2003, în jurul istmului Tuzla din strâmtoarea Kerci. Criza a fost gestionată diplomatic, însă a arătat că strâmtoarea Kerci devenise un punct de presiune între Moscova și Kiev.
În martie 2014, forțe ruse fără însemne au securizat instituțiile și bazele strategice din Crimeea. Referendumul organizat ulterior a fost considerat ilegal de Ucraina și contestat pe plan internațional. „Crimeea a fost și rămâne o parte inseparabilă a Rusiei”, a declarat Vladimir Putin în fața Adunării Federale la Kremlin, pe 18 martie 2014, în ziua semnării tratatului de anexare. Adunarea Generală a ONU a adoptat ulterior Rezoluția 68/262, prin care a reafirmat integritatea teritorială a Ucrainei. După anexare, peninsula a fost militarizată rapid, iar Rusia a desfășurat sisteme de apărare antiaeriană S-400 și rachete anti-navă, a modernizat infrastructura navală și aeriană și a consolidat baza de la Sevastopol.
În 2015, intervenția Rusiei în Siria a arătat că infrastructura militară din Crimeea poate susține operațiuni desfășurate în afara regiunii Mării Negre. A urmat în 2018 incidentul maritim din strâmtoarea Kerci, când Rusia a capturat trei nave ucrainene și a blocat temporar accesul spre Marea Azov.
În același an a fost inaugurat podul Kerci, oferind o legătură terestră între Crimeea de teritoriul rus. În februarie 2022, când a început invazia pe scară largă, Crimeea a fost folosită pentru desfășurarea trupelor către sudul Ucrainei, iar baza de la Sevastopol a susținut logistic primele operațiuni și încercarea de a bloca porturile ucrainene de la Marea Neagră.
În ultimii doi ani, atacurile ucrainene asupra infrastructurii militare din Crimeea și asupra navelor ruse au determinat Moscova să retragă o parte din flotă către estul Mării Negre, în special spre portul Novorossiisk.
Pentru România, această repoziționare a redus temporar prezența navală rusă din vecinătatea granițelor sale. Sevastopol se află la aproximativ 400 de kilometri de Constanța. În cazul unui acord de pace, flota rusă de la Marea Neagră ar fi liberă să se întoarcă la Sevastopol, aducând-o (foarte) aproape de litoralul românesc.
Citește și: Suntem ca în 1938? România, Marea Neagră și pacea lui Trump
Pentru Moscova, Crimeea a fost mereu importantă. Sevastopol oferă un port cu ape calde, funcțional tot anul, iar în timpul războiului rece peninsula era o Florida sovietică, locul preferat de vacanță al nomenclaturii comuniste. După 2014, liderii ruși au prezentat anexarea ca pe o revenire la ceea ce propaganda rusească a numit frecvent o “realitate istorică.”
Pentru România, schimbarea este directă, deoarece după anexare, Rusia a devenit vecin de facto în zona economică exclusivă a Mării Negre. Hotărârea Curții Internaționale de Justiție din 2009 a stabilit granița maritimă dintre România și Ucraina în Marea Neagră, inclusiv în zona din jurul Insulei Șerpilor. Orice dispută legată de această delimitare ar afecta direct poziția României în Marea Neagră.
În același timp, baza de la Mihail Kogălniceanu este în proces de extindere și va deveni una dintre cele mai mari baze NATO din Europa. Dobrogea se află la câteva sute de kilometri de o Crimeea militarizată, iar această apropiere contează în modul în care România își construiește poziția de securitate.
La 12 ani de la anexare, Crimeea nu este recunoscută oficial ca parte a Rusiei, dar este integrată în sistemul său militar. România trăiește deja cu această realitate la Marea Neagră.
Citește și: Noua Strategie de Securitate. Marea Neagră e iar cool
Dincolo de declarațiile politice, echilibrul din regiune s-a modificat în 2014 și nu a revenit la punctul inițial.
Indiferent cum se va încheia războiul din Ucraina, prezența rusă în Crimeea va rămâne un factor principal în calculele de apărare ale Bucureștiului.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
