În aprilie au loc alegeri parlamentare în Ungaria, iar sondajele arată pentru prima dată că premierul Viktor Orbán și partidul său de guvernământ, Fidesz, ar putea pierde. O înfrângere care ar fi primită cu ușurare la Bruxelles, Orbán fiind unul din cei mai eurosceptici lideri europeni în acest moment. Dar până atunci, premierul ungar continuă să obstrucționeze planurile UE de a sprijini Ucraina, un punct central în campania sa electorală, fie că este vorba de sprijin financiar pentru o țară aflată de patru ani în război cu un agresor mult mai puternic, Rusia, fie de speranțele acestei țări, Ucraina, de a intra în Uniunea Europeană.
Vineri seară, Ungaria a avertizat că va bloca practic planul Uniunii Europene de a acorda Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde de euro, amenințând că va folosi dreptul de veto dacă nu este reluat fluxul de petrol rusesc prin conducta Druzhba.
În acest moment, Uniunea Europeană este singurul finanțator al Ucrainei, cu arme dar si ajutor financiar pentru funcționarea statului, după ce administrația americană a președintelui Trump a sistat aproape toate ajutoarele.
Recent, la Conferința de Securitate de la Munchen, președintele ucrainean Volodimir Zelenski descria astfel situația aproape imposibilă în care se află țara sa: „Să fim sinceri: astăzi doar Ucraina apără Europa”, dar, tot în acest moment, „doar Europa oferă bani și ajută Ucraina. Iar astăzi, doar Statele Unite îl pot opri pe Putin.”
Arme contra petrol rusesc ieftin?
Guvernul de la Budapesta a lansat avertismentul vineri seara.
„Ucraina șantajează Ungaria prin oprirea tranzitului de petrol, în coordonare cu Bruxelles-ul și opoziția maghiară, pentru a provoca perturbări în aprovizionare și a crește prețurile la combustibil înainte de alegeri”, a scris pe X ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó. „Nu vom ceda acestui șantaj.”
Amenințarea cu blocarea împrumutului UE vine la doar o zi după ce Ungaria și Slovacia au anunțat că intenționează să oprească exporturile de motorină către Ucraina, ca reacție la suspendarea tranzitului de petrol rusesc prin conducta Druzhba.
Resursele financiare ale Ucrainei, care se află de patru ani într-un război provocat de invazia la scară largă a Rusiei, s-ar putea epuiza din aprilie. Fără fonduri noi, Kievul va avea dificultăți în susținerea efortului de război și va intra slăbit în eventualele negocieri de pace cu Rusia.
Primele semne de blocaj au apărut chiar vineri, când ambasadorul Ungariei la UE a cerut ca Parlamentul de la Budapesta să beneficieze de termenul standard de opt săptămâni pentru analizarea legislației europene, în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor la Bruxelles, potrivit unor diplomați citați de Politico.
Ambasadorii UE urmau să dea aprobarea finală pentru împrumut înainte de marți, 24 februarie, ziua care marchează patru ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Într-o nouă escaladare a tensiunilor, Orbán acuză Kievul că a oprit livrările de gaz rusesc către Ungaria din motive politice.
Citește și: UE se desparte definitiv de gazele rusești – pregătește și renunțarea la petrol
Ucraina respinge acuzațiile și susține că infrastructura energetică a fost afectată de atacurile rusești.
În replică, ambasada Ucrainei pe lângă UE a sugerat într-o scrisoare către Comisia Europeană ca livrările de petrol către Slovacia și Ungaria să continue fie prin sistemul de transport ucrainean, fie pe rută maritimă.
Liderii UE, inclusiv Orbán, au convenit asupra împrumutului de 90 de miliarde de euro în decembrie, după negocieri tensionate. Ca o concesie majoră, Uniunea a exceptat Ungaria, Slovacia și Cehia — state care se opun sprijinului suplimentar pentru Kiev — de la plata costurilor de împrumut aferente creditului.
„Ne așteptăm ca toate statele membre să respecte acel acord politic în vederea adoptării finale a împrumutului”, a transmis Comisia Europeană într-un comunicat.
Ce se știe despre starea conductei Drujba
Conducta Drujba, una dintre cele mai mari rețele petroliere din lume, cu o capacitate de aproximativ două milioane de barili pe zi, rămâne o rută vitală de aprovizionare pentru Ungaria și Slovacia — singurele state din UE care mai importă țiței rusesc prin acest sistem.
Potrivit autorităților ucrainene, tranzitul prin conducta Drujba este oprit de la sfârșitul lunii ianuarie, după atacuri rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
Potrivit Reuters, ministerul ucrainean de Externe informa săptămâna trecută că transportul de petrol rusesc către Europa de Est prin segmentul ucrainean al conductei Drujba a fost suspendat din 27 ianuarie, în urma unui atac rusesc.
„Aceasta este infrastructura conductei Drujba în flăcări, după ultimul atac țintit al Rusiei din 27 ianuarie, care a oprit tranzitul de petrol”, a scris pe X ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, publicând fotografii cu pompieri intervenind pe fundalul incendiului.
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



