Direcția Națională Anticorupție a efectuat. marți, percheziții în București și Ilfov. Persoanele vizate sunt suspectate de acte de corupție săvârșite în decursul anului 2025. Conform G4Media, ar fi vorba despre fostul Ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.
Printr-un comunicat, DNA a a menționat faptul că au loc percheziții în cadrul unui dosar de corupție.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2025, a unor infracțiuni de corupție, de către persoane fizice fără calitate specială.”
Elaborând, aceștia au indicat faptul că perchezițiile au avut loc în două locații din București și Ilfov, în dimineața zilei de 16 decembrie.
„În cursul zilei de 16 decembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în două locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice.”
Vizat ar fi fostul Ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc
Surse citate de G4Media susțin că fostul Ministru al Transporturilor (din perioada când PSD era condus de Liviu Dragnea), alături de un om de afaceri sunt implicați într-un dosar de corupție.
Omul de afaceri implicat ar fi Daniel Bușe, administratorul companiei Euro Quip SRL. Potrivit HotNews, cei doi ar fi încercat să îl mituiască pe șeful Registrului Auto Român, Mihai Alecu. Mita ar fi fost în valoare de 1.38 milioane de euro, 6% din 23 de milioane valoarea totală a cntractului cadru dintre compania lui Bușe și Registrul Auto Român.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



