Percheziţii DNA la Primăria Timişoara într-un dosar legat de Colterm

Data:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, vineri, percheziţii la sediul unei instituţii publice situate în municipiul Timişoara.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că percheziţiile au loc sediul Primăriei din Timişoara într-un dosar în care se investighează situaţia lipsei achiziţionării certificatelor pentru emisiile de gaze de seră de către Colterm SA.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție. În cursul zilei de 08 aprilie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice situate în municipiul Timișoara”, a transmis vineri DNA, într-un comunicat vineri.

Citeşte şi: Elena Udrea va ajunge în fața instanței luni. Procurorii au prelungit arestarea cu 72 de ore

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

România și Austria dau uitării episodul Schengen și se concentrează pe reconstrucția Ucrainei

După întâlnirea avută pe Arena Națională, la meciul unde...

Franța recunoaște oficial statul Palestina și propune o forță internațională de stabilizare în Gaza

Președintele Emmanuel Macron a anunțat recunoașterea oficială de către...

Acțiune ecologică. Primăria Oradea se alătură campaniei „Let’s Do it, Romania!”

Primăria Oradea se alătură campaniei „Let’s Do It, Romania!”,...