Autoritățile belgiene au reținut trei suspecți și au efectuat percheziții la Serviciul European de Acțiune Externă (EEAS) și la Colegiul Europei, într-o investigație privind o posibilă fraudă legată de înființarea unei academii de formare pentru diplomați.
Perchezițiile — desfășurate la solicitarea Parchetului European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, și aprobate de poliția belgiană — au avut loc la sediul EEAS din Bruxelles, în clădirile Colegiului Europei din Bruges și în locuințe private, potrivit unui comunicat al EPPO.
Ancheta vizează suspiciuni grave de fraudă cu fonduri UE, corupție, conflict de interese și scurgeri de informații confidențiale încălcând regulile de competiţie corectă.
EEAS este brațul de politică externă al Uniunii Europene, practice „Ministerul de Extrene” și a fost condus, până în 2019, de fosta vicepreședintă a Comisiei Europene Federica Mogherini.
Din 2020, Mogherini este rector al Colegiului Europei, instituție care formează viitori oficiali europeni. Cotidianul belgian L’Echo a relatat că Mogherini ar fi fost reținută, însă Colegiul a refuzat să comenteze.
Informația nu a fost confirmată oficial nici de EPPO sau de poliția belgiană; organizațiile implicate au informat că ancheta este în curs și că detaliile privind identitatea celor reținuți nu pot fi dezvăluite deocamdată, din motive de procedură.
De unde a pornit totul?
Conform comunicatului oficial, ancheta a pornit după o sesizare a oficiului anticorupție al UE, European Anti‑Fraud Office (OLAF), care a remis date la EPPO.
Suspectele presupuse fapte includ: divulgarea criteriilor de selecție către un ofertant înainte de lansarea oficială a licitației, informarea unui candidat cu privire la faptul că va primi contractul — ceea ce contravine principiului concurenței libere și regulilor prevăzute de Regulamentul Financiar al UE.
Ancheta este condusă în colaborare cu justiția belgiană, care a autorizat perchezițiile după ce s-a ridicat imunitatea unor persoane suspectate.
În total, au fost vizate clădirile EEAS, mai multe sedii ale Colegiului Europei în Bruges, precum și locuințele unor persoane implicate. EPPO investighează dacă s-au comis infracțiuni de natură penală: fraudă cu fonduri UE, corupție, conflict de interese și încălcarea secretului profesional.
Contactat pentru reacții, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat perchezițiile, dar a precizat că nu pot fi oferite informații privind identitatea persoanelor vizate, în conformitate cu normele procedurale. Colegiul Europei a transmis că va coopera cu autoritățile, dar a refuzat să comenteze detaliat. Ancheta rămâne deschisă și va continua cu interogări, audieri și evaluarea probelor confiscate.
Federica Mogherini (n. 16 iunie 1973, Roma) este o politiciană și diplomat italian, cunoscută pentru rolul său de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene între 2014–2019. În Italia, a ocupat mai multe funcții parlamentare și, pentru scurt timp, funcția de ministru al afacerilor externe (februarie–octombrie 2014). Nominalizarea sa ca Înalt Reprezentant UE a venit în același an, la vârsta de 41 de ani, ceea ce a făcut-o unul dintre cei mai tineri oficiali care au ocupat acest post. Ca șefă a diplomației europene, Mogherini a jucat un rol central în negocierile internaționale, inclusiv în acordul nuclear cu Iranul (JCPOA), în relațiile UE cu Balcanii de Vest, Africa și vecinătatea estică, precum și în dezvoltarea Strategiei Globale a UE (2016), un document de referință pentru politica externă și de securitate europeană. După încheierea mandatului în Comisia Juncker, în 2020 a fost numită rector al Colegiului Europei, instituția academică de elită a UE cu campusuri la Bruges și Natolin, unde coordonează programele de formare pentru viitorii specialiști și practicieni ai afacerilor europene.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea)



