Piaţa auto din România a înregistrat în luna februarie cel mai puternic declin din Europa

Data:

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut în ritm anual în februarie, după un declin înregistrat luna precedentă, pe fondul cererii susţinute pentru vehicule electrice (EV), arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Asociaţia a informat că 979.321 autoturisme au fost înmatriculate în februarie în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 1,7% comparativ cu perioada similară din 2025. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans anual de 1,4%, până la 865.437 de autoturisme.

Piaţa auto din România a înregistrat un declin de 24,3% în ritm anual, în condiţiile în care în februarie au fost înmatriculate doar 8.985 de autoturisme, comparativ cu 11.850 unităţi în perioada similară a anului trecut.

În funcţie de motorizare, două treimi din vehiculele vândute în Europa sunt electrificate, acestea fiind maşini electrice pe baterii, hibride plug-in sau hibride.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au revenit asupra reglementărilor privind reducerea emisiilor de CO2, după presiunile din partea producătorilor auto interni, care nu reuşesc să obţină profit în timp ce contracarează concurenţa rivalilor din China. Dar vânzările de maşini electrice pe baterii şi hibride plug-in sunt în creştere semnificativă în Europa datorită noilor modele mai ieftine lansate pe piaţă şi a politicilor naţionale de încurajare a adoptării EV.

Citește și: Avertisment BCE: un nou șoc energetic ar putea reaprinde inflația în zona euro

Pe principalele pieţe europene s-au înregistrat creşteri ale vânzărilor în Italia (14%), Spania (7,5%), Marea Britanie (7,2%) şi Germania (6,4%) şi un declin de 14,7% în Franţa.

În sectorul auto european sunt 13,6 milioane de angajaţi, iar 8,1% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto.

De asemenea, în primele două luni din acest an, înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au scăzut în ritm anual cu 1%. Un număr de 1,94 milioane autoturisme au fost înmatriculate în perioada ianuarie – februarie 2026 în Europa, comparativ cu 1,95 milioane unităţi în primele două luni din 2025.

Piaţa auto din România a înregistrat cel mai semnificativ declin din Europa, de 28,9%, în condiţiile în care în perioada ianuarie – februarie 2026 au fost înmatriculate doar 16.982 autoturisme, comparativ cu 23.77 unităţi în perioada similară a anului trecut.

Pe principalele pieţe europene, majorarea vânzărilor în Italia (10,2%), Marea Britanie (4,8%) şi Spania (4,6%) nu a compensat declinul din Franţa (11,1%) şi Germania (1,4%).

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa şi este cel mai important grup de lobby al industriei auto europene.

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related