În cadrul propunerilor de reformă administrativă legate de regionalizare, județul Iași ar putea vedea unificarea a trei comune într-una singură. Scenariul, discutat pe fondul modificărilor administrative la nivel național, urmărește optimizarea resurselor și reducerea fragmentării administrativ-teritoriale, transmite Ziarul de Iași.
Opt regiuni în locul celor 41 de județe. Ideea redesenării hărții administrative a României e veche de mai bine de 20 de ani, dar ea a generat până acum numai discuții și dezbateri, nimic altceva. Autoritățile n-au mișcat un deget în tot acest timp în sensul relaxării controlului strict al Bucureștiului asupra provinciilor țării.
Însă crearea regiunilor – care, printre alte avantaje, ar scurta drumul birocratic al obținerii finanțărilor – are de câtva timp o „dublură”: crearea unor comune mai mari, cu un aparat administrativ și o conducere mai suple decât sunt acum. Reforma administrativă pe care încearcă să o aplice Guvernul Bolojan ar putea să fie impulsul în această direcție.
Dacă, în urmă cu 2-3 ani, se vorbea de unificarea unor servicii pe grupuri de comune, zilele acestea a stârnit interes vestea că două comune din Satu Mare fac referendum pentru unirea lor într-o singură unitate administrativ-teritorială.
Continuarea, pe Ziarul de Iași.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro



