Un plutonier-adjutant din cadrul ISU Iași a fost implicat într-un dosar de trafic de heroină. Acesta a fost împins de dependență să își cheltuiască întregul salariu, și , ulterior, să vândă droguri dependența l-a împins pentru a-și finanța viciul. Liderul rețelei era un infractor eliberat din Italia care se aproviziona din cartierul Ferentari, irelatează Ziarul de Iași.
De loc din Dancu, Adrian Morariu a fost încarcerat în Italia, în 2009. A fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru „favorizarea și exploatarea prostituției în formă continuată” și „violență sexuală continuată împotriva mai multor femei”, după cum este denumit în Codul Penal italian traficul de carne vie. Victimele erau românce, minore și majore. Morariu a fost eliberat în februarie 2020, s-a întors în țară și a început să-și caute o nouă sursă de venituri. A găsit-o, în noiembrie, când s-a apucat de trafic de droguri. Studiase piața locală, așa că nu s-a orientat spre cannabis, pentru care existau deja mulți furnizori și deci concurența era acerbă, ci spre heroină. El însuși nu consuma așa ceva, dar era unul dintre cele mai rentabile droguri.
Morariu se aproviziona îndeosebi din cartierul bucureștean Ferentari, „ghetoul” de pe strada Livezilor fiind centrul național al comerțului cu heroină. Își lua în prealabil toate măsurile de precauție pentru a evita depistarea de către polițiști. Discuta cu furnizorii pe Messenger, codificat. O formulare de genul „Am vb cu unu și are o sută de monezi de argint le dă pe 120 de milioane” a fost înțeleasă ulterior de anchetatori ca făcând referire la 100 de grame de heroină în valoare de 12.000 de lei. Se deplasa până la București exclusiv cu trenul și își lăsa telefonul la soția sa. Dacă cineva îi urmărea telefonul, ar fi crezut că soții Morariu sunt împreună, acasă. Ajuns în Gara de Nord, Morariu se schimba de haine și încălțări într-o toaletă publică dintr-un parc frecventat de oameni ai străzii și prostituate, iar apoi lua un taxi până în Ferentari. Nu oprea pe Livezilor, ci pe altă stradă, parcurgând câteva sute de metri pe jos. Intra pe rând în mai multe dintre blocurile sordide ale Ferentariului, până să ajungă la cel unde locuia furnizorul său. Așa, avea mai multe șanse să-și dea seama dacă este urmărit. Rămânea la furnizorul său câteva ore bune, apoi pleca înapoi spre Iași, tot cu trenul. Eventual, la plecarea din Ferentari, mai făcea un ocol. Lua un taxi până la aeroportul Otopeni, apoi lua trenul spre Gara de Nord și abia apoi se urca în cușeta spre Iași.
5.500 de lei din cei 6.500 lei încasați la salariu, în contul datoriilor pentru heroină
Morariu vindea heroina fie direct clienților, fie prin intermediul unor dealeri, precum Ioan Iacomi, care locuia și el în Dancu, Iulian Mihalachi sau Ștefan Suru. Iacomi, absolvent al unei școli postliceale de asistenți medicali, era plutonier adjutant în cadrul Detașamentului 2 Pompieri. Alunecase pe panta drogurilor de la 18 ani, ajungând să consume cannabis zilnic, iar heroină, la 2-3 zile. Practic, toți banii i se duceau pe droguri. Un martor avea să povestească ulterior că fusese de față când, într-o zi de salariu, Iacomi numărase 5.500 de lei din cei 6.500 lei încasați, în contul datoriilor pentru heroină. Pe seară, s-a mai împrumutat cu 3.000 de lei, în același scop. Când nu reușea să se împrumute, amaneta sau vindea lucruri din casă. Furnizorul aproape exclusiv de heroină pentru Iacomi era Murariu, care profita din plin de acest lucru. Deseori, Murariu ascundea heroina prin curtea lui Iacomi și își chema clienții chiar la el acasă. Cum pompierul îi era mai tot timpul dator, nu avea de ales și accepta. În scurt timp, s-a apucat și el de trafic.
Continuarea, pe Ziarul de Iași.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: ISU Cluj/Facebook




