Un agent de poliție de frontieră a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor, fiind acuzat de complicitate la luare de mită, delapidare și fals intelectual. Procurorii susțin că acesta, împreună cu un coleg, ar transformat activitatea de serviciu într-o veritabilă „fabrică de bani”. În timp ce unul păzea mașina unui bulgar oprit în trafic, celălalt agent a transportat șoferul la bancomat pentru a scoate banii necesari mitei.
Tribunalul Bihor a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea pentru 30 de zile a lui Costel Mădălin Bînțu, agent de poliție de frontieră, cercetat pentru mai multe infracțiuni de corupție.
Măsura este valabilă în perioada 27 martie – 25 aprilie 2026, după ce inculpatul fusese reținut anterior pentru 24 de ore. Instanța a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă, decizia putând fi contestată în termen de 48 de ore. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în 17 octombrie 2025, Bînțu ar fi luat mită împreună cu colegul său, Cristian Ban, de la un cetățean bulgar.
Plimbat cu mașina Poliției la bancomat
Mai exact, cei doi ar fi creat un context intimidant, sugerând aplicarea unor sancțiuni contravenționale severe și simulând întocmirea unui proces-verbal. În acest context, victima ar fi fost determinată să ofere bani pentru a evita sancțiunile.
Procurorii arată că Bînțu a participat activ la această operațiune, rămânând la locul faptei și contribuind la consolidarea presiunii asupra martorului. Ulterior, ar fi primit o parte din suma obținută – aproximativ 600 de lei, dintr-un total de 200 de euro.
În acest timp, colegul său ar fi folosit autospeciala de poliție pentru a transporta șoferul la un bancomat, pentru a scoate banii necesari mitei. Anchetatorii consideră că această acțiune întrunește elementele infracțiunii de delapidare.
Falsuri în documente oficiale
Pe lângă faptele de corupție, procurorii acuză că cei doi polițiști au falsificat documente oficiale pentru a-și justifica activitatea.
Astfel, în rapoarte întocmite în 5 și 17 octombrie 2025, aceștia ar fi consemnat în mod nereal verificarea a zeci de cetățeni și controale în bazele de date, deși în realitate nu au desfășurat aceste activități sau au efectuat doar verificări minime.
Scopul ar fi fost acoperirea lipsei de activitate și crearea unei aparențe de legalitate.
Citește și: ÎCCJ își apără comunicarea publică cu prețul altor întrebări fără răspuns
„Fabrică de bani” la locul de muncă
Procurorii subliniază că decizia de a cere arestarea preventivă a fost fundamentată și pe gravitatea comportamentului, apreciind că inculpații ar fi urmărit obținerea de bani în mod ilegal, nu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit acestora, locul de muncă ar fi fost tratat ca o veritabilă „fabrică de bani”.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



