Polițistul de la IPJ Constanța prins în flagrant că a luat mită 5.000 de euro și-a recunoscut fapta în fața procurorilor

Data:

Polițistul de la IPJ Constanța care a fost prins în flagrant de DNA în timp ce lua mită 5.000 de euro de la directorul unei firme și-a recunoscut fapta în fața procurorilor, informează Info Sud-Est.

DNA susține că Florin Simineanu, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigare a Infracționalității de Mediu, a fost de acord cu pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Acestuia i s-a mai interzis pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție în cadrul Poliției Române.

Inculpatul a declarat că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, potrivit procurorilor.

Continuarea, în Info-sud-est.ro

Citește și: BREAKING CCR a amânat decizia privind pensiile magistraților

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Teren în centrul unei comune din Iași concesionat în timp record firmei fostei soții a primarului

Firma nou-înființată a fostei soții a primarului din comuna...

A început proiectarea unui nou pod peste Prut

Consiliul Județean Iași a emis certificatul de urbanism pentru...