Polonia a mobilizat avioane militare și a închis aeroportul din Lublin, ca măsură preventivă după atacurile cu drone rusești

Data:

Autoritățile poloneze au anunțat, sâmbătă, că au mobilizat avioane proprii și aliate pentru protejarea spațiului aerian și au decis închiderea aeroportului din Lublin, din cauza amenințării dronelor din Ucraina vecină, scrie Reuters.

Comandamentul Operațional al forțelor armate poloneze a transmis că avioanele au participat la o operațiune desfășurată în apropierea frontierei cu Ucraina „pentru a asigura securitatea spațiului aerian”, la trei zile după ce Polonia a doborât mai multe drone rusești pe teritoriul său, cu sprijinul aeronavelor militare ale aliaților NATO.

„Aceste acțiuni sunt de natură preventivă și urmăresc securizarea spațiului aerian și protejarea cetățenilor, în special în zonele adiacente regiunii amenințate”, se arată în comunicatul Comandamentului.

În declarație nu a fost menționată nicio încălcare a spațiului aerian polonez.

Polonia a declarat că spațiul său aerian a fost țintit de drone rusești în noaptea de marți spre miercuri, în timpul unui atac al Rusiei asupra Ucrainei, unde Moscova duce un război din februarie 2022. Rusia a negat că ar fi avut ca țintă Polonia.

Agenția Poloneză de Navigație Aeriană a informat că aeroportul din Lublin și zona controlată din jurul acestuia au fost închise pentru operațiuni aeriene sâmbătă.

Citește și: RO-Alert în nordul județului Tulcea, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian românesc. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related