Într-un interviu acordat B1TV, fosta judecătoare Daniela Panioglu a lansat critici la adresa magistraturii, căreia îi reproșează facilitarea unui sistem infracțional. Acesta este susținut de impunitatea judecătorilor și de colapsul structurilor anticorupție.
Ex judecătoarea Daniela Panioglu, cunoscută pentru pedepsele exemplare stabilite în mai multe dosare de corupție, exclusă de cinci ori din magistratură și revenirea în sistem tot de atâtea ori după ce a câștigat procesele cu CSM, a descris un sistem judiciar aflat sub o „teroare” dominată de interese obscure. Panioglu a vorbit deschis despre teama care îi paralizează pe judecători și despre cum aplicarea legii a devenit un act de curaj.
Tensiunea și teama magistraților
Un episod relatat de aceasta ilustrează perfect atmosfera din instanțe. După ce completul din care făcea parte a admis o cerere de recuzare a DNA în dosarul „Publitrans”, aplicând strict legea procedurală, reacția colegilor a fost una de șoc și teamă, dar și de solidaritate tacită.
„Când am admis acea cerere de recuzare, mi s-a părut un lucru atât de firesc. Dar ne-am dat seama ce frică era. Ne-am întâlnit cu o colegă de la cealaltă secție la toaletă. Ca să ne felicite pentru această soluție, a dat drumul la apă, se spăla pe mâini și spunea în șoaptă: «Felicitări!».
Am zis: Doamne, de ce sunt atât de îngroziți că am dat o soluție corectă? Judecătorii sunt oameni sensibili, sunt ca niște seismografe și imediat percep totul. Și ce politică se face în instanță și ce i se cere unuia sau altuia. Se vorbește, totul se știe”, a povestit judecătoarea.
Puterea Liei Savonea
Daniela Panioglu a susținut că președinta Înaltei Curți, Lia Savonea, a avut mereu legături cu politicul, în special cu Partidul Social Democrat. Judecătoarea mai susține că Savonea a viciat întregul proces de justiție.
„[Lia Savonea] a fost adusă, în fine, a fost ocrotită de Rodica Stănoiu, foarte apropiată de Partidul Social Democrat de-a lungul vremii, a fost alintată tot timpul în funcții de conducere și pusă să facă tot felul de lucruri. [… ]În fine, ea ca președintă a Curții de Apel doar păpușărea; i-a plăcut rolul ăsta de omul din umbră care trage sforile din culise.
După care mi-am dat seama că încep să o folosească în momentul în care a fost înscăunată la Înalta Curte și a trebuit să producă, să aibă niște rezultate și atunci a luat Iorgulescu Mario, unde a forțat calea de atac că nu era așa ceva, trebuia respins. În fine, și multe altele, multe achitări din astea halucinante, cu motivări halucinante.”
Lupta anticorupție nu se află pe agenda sistemului actual
Potrivit fostei judecătoare, sistemul actual nu luptă împotriva corupției, ci pare să o protejeze cu înverșunare.
„Nimeni nu luptă împotriva corupției. Toată lumea luptă în favoarea corupției în ziua de astăzi. […] Mie mi se pare incredibil să existe oameni în această țară care pretind că sunt patrioți și români și își iubesc țara și valorile ei care să lupte pentru apărarea corupției”, a declarat Panioglu.
Ea a indicat lipsa de procurori anticorupție drept una dintre princpalele probleme ale sistemului de justiție este lipsa procurorilor anticorupție.
„Noi nu avem procurori în țară, din cauza acestui lucru se întâmplă asta. Noi trebuie să avem procurori împotriva corupției.”
Ministrul Predoiu este cel mai dăunător pentru Justiție
În viziunea judecătoarei, actualul Ministru de Interne, Cătălin Predoiu, este un factor de instabilitate pentru sistemul judiciar. ,,Nu cred că există vreun ministru de Justiție care să fi făcut mai mult rău justiției din România și să fi susținut, consolidat, fortificat injustiția și degradarea actului de justiție În România mai mult decât acest ministru. A avut două mandate, mi se pare. Eu, la o ședință de bilanț în primul lui mandat, m-am ridicat și i-am cerut demisia.”
Singura soluție este eliminarea impunității judecătorilor
Panioglu susține că singura soluție de redresare a situației din Justiție constă în tragerea la răspundere a magistraților. „Eu văd singura salvare un corp puternic de procurori pentru că în momentul în care știi că există posibilitatea de a fi tras la răspundere penală pentru ceea ce faci… din păcate nu toată lumea are conștiință, ăsta este și rolul organelor judiciare într-o societate”.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



