Curtea de Apel Brașov a convocat Adunarea Generală a judecătorilor la care au participat 37 de magistrați din cei 41 de judecători din cadrul instanţei. Cu o largă majoritate, judecătorii instanței au stabilit sesizarea CSM pentru o mai mare transparență a deciziilor și au punctat problemele grave și nerezolvate din sistemul judiciar.
După întâlnire a fost adoptată o hotărâre potrivit căreia „exercitarea libertății de exprimare include respectarea dreptului de a primi informații atât al publicului larg, cât și al judecătorilor, în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar, în ansamblul său, astfel că se impune, de fiecare dată, o reacţie promptă a instituţiilor abilitate, în sensul verificării neregulilor sesizate şi asigurarea transparenţei rezultatelor acestor verificări”.
Citește și: Judecătorul Laurențiu Beșu, cunoscut din documentarul Recorder, va deveni procuror
Numirile în funcții de conducere, criticate
Judecătorii de la Brașov au mai stabilit sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în vederea analizării oportunităţii punerii în dezbaterea corpului profesional, cu privire la dispoziţiile legale care pot constitui vulnerabilități din perspectiva asigurării independenţei judecătorilor, în legătură cu:
– promovarea efectivă a judecătorilor la tribunale, tribunale specializate, curți de apel;
– promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție;
– numirea în funcţii de conducere la instanţe;
– componenţa şi atribuţiile colegiului de conducere;
– delegarea şi detașarea judecătorilor;
– procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii;
– durata cursurilor de formare profesională inițială a judecătorilor la INM şi derularea activităţii de către judecătorii stagiari;
– inexistenţa unei soluţii legislative privitoare la echilibrarea volumului de activitate;
– lipsa unei dispoziţii legale de asigurare a transparenţei modificărilor compunerilor completurilor de judecată în cursul soluţionării procesului, prin depunerea la dosarul cauzei a actului administrativ prin care s-a dispus această modificare.
Modul de reglementare actual a celor de mai sus permite să se ajungă la situaţia ca puterea de decizie cu privire la aspecte importante care ţin de funcţionarea sistemului judiciar şi, în final, de independenţa judecătorului, să aparţină unui număr redus de persoane”, se arată într-un comunicat al instanței.
Este prima Curte de Apel din țară care recunoaște că sunt probleme grave în sistemul judiciar și care cere măsuri imediate pentru a limita puterea discreționară a șefilor de instanțe.
Citește și: Cristi Danileț: „Doamnă Savonea, dvs, ca judecător, ați încălcat un drept al omului”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



