Premieră la Oradea. Primăria va finanța ONG-uri din alte localități

Data:

Municipalitatea orădeană supune dezbaterii publice modificarea Regulamentului de finanţare nerambursabilă din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes local.

Una dintre cele mai importante modificări care urmează să fie aduse normativului se referă la posibilitatea atragerii de finanţări nerambursabile inclusiv de către ONG-urile din afara Oradiei.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, regulamentul va putea face posibilă, în premieră, „posibilitatea accesării finanţărilor nerambursabile de către solicitanţi care nu au sediu/domiciliu/filială în Municipiul Oradea, dacă toate activităţile proiectului se desfăşoară pe teritoriul municipiului (în prezent aceştia nu sunt eligibili)”.

Modificările propuse mai includ creşterea posibilităţii de redistribuire de către municipalitate a sumelor între liniile bugetului aprobat de la 10% la 15%, obligativitatea ca dovada cofinanţării proprii prezentată de ONG să se facă prin extras de cont emis cu cel mult 30 de zile înainte de depunere, iar toate acţiunile din proiect să se deruleze pe raza oraşului.

Continuarea, pe: Bihoreanul.

Citește și: Investigație Reporter de Iași: Soția și angajații de la firma lui Virgil Guran (PNL) lucrează la Guvern. Experți cu patru case și sinecuri la patru ministere

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related