Premierul Bolojan a numit șefi noi la Autoritatea Vamală Română

Data:

Premierul Ilie Bolojan i-a demis joi pe șefii Autorității Vamale Române, președintele Marcel Mutescu și vicepreședintele Alexandru Dudu.

În funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Vamale Române a fost numit Alexandru Bogdan Bălan, iar în cea de vicepreședinte, Mihai Savin.

Alexandru Bogdan Bălan (40 de ani) a fost promovat din funcția de inspector vamal superior la Vama Bistrița-Năsăud, unde lucra din 2024, potrivit unui CV oficial furnizat de guvern, informează G4Media.

Anterior, el a fost inspector vamal superior la Biroul vamal Poșta București și la Autoritatea Vamală Română, precum și inspector la Direcția Generală Antifraudă din cadrul ANAF. Primele sale locuri de muncă au fost în domeniul privat.

A absolvit Facultatea de Drept a Unviersității Dimitrie Cantemir din București și are o diplomă de master în Dreptul Afacerilor la Academia de Poliție din București (2008 – 2010).

Mihai Savin a fost director adjunct al companiei Apa Nova, după care fostul primar general Gabriela Firea l-a numit director al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Mihai Savin este inginer, a absolvit Tehnologia Construcţiilor de Maşini, are un master în acelaşi domeniu, dar şi în economie.

Citește și: Euronews: Judecătorii români chiar lucrează cel mai mult din Europa?

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto. Autoritatea Vamală Română / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Explozie în Dej. O persoană a decedat

O explozie a avut loc pe strada Mihai Viteazu...

Cum a arătat în Serbia comemorarea de un an al tragediei de la Novi Sad?

Mii de manifestanți s-au adunat sâmbătă de ziua...

Peste 300 de incendii vegetale în Galați, în ultimele nouă luni

În ultimele 9 luni, forțele de intervenție din Galați...