Premierul Ciolacu confundă Bucureștiul cu România când spune că vom depăși anul viitor Austria

Data:

Invitat la o emisiune plătită și fără a fi contrazis sau întrerupt de moderator, premierul României, Marcel Ciolacu, a susținut că anul viitor România va depăși Austria în ceea ce privește produsul intern brut raportat la standardul puterii de cumpărare.

„(…) dar explozia, în PIB-ul României… noi vom depăşi Austria. Anul viitor, noi vom depăşi. Ca putere de cumpărare, în acest moment, ne apropiem foarte mult de Polonia. Noi vom fi, România, în viitorii cinci ani, vom fi în primele zece PIB-uri ale Europei”, a declarat, luni seară, Marcel Ciolacu, la Antena3.

Afirmațiile lui Ciolacu sunt total false. Potrivit datelor publicate de Eurostat, România a ajuns în 2023 la un nivel al PIB/capita de 80 % din media UE.

Austria avea în 2023 un PIB/capita de 123% din media Uniunii Europene, fiind pe locul 4 ca nivel de trai în UE după Luxemburg, Olanda și Danemarca.

Următoarea afirmație, potrivit căreia în 5 ani România va fi în primele zece state ale Europei Unite în ceea ce privește nivelul PIB este nerealistă.

Asta ar însemna că va trebui să depășim la acest indicator țări precum Italia, Cipru, Slovenia, Cehia, Spania, Portugalia, Polonia, cu condiția ca PIB-urile lor să rămână la nivelul din 2023.

„Investițiile” care produc deficit

Nu este prima data când premierul Marcel Ciolacu minte la televizor fără a fi contrazis. În urmă cu o săptămână, înainte de o ședință de guvern, Ciolacu a susținut că „84% din deficit merge în zona de investiții” și că „La 1 euro investit, se întorc la stat 6 sau 8 euro”. El nu a explicat de ce deficitul continua să crească dacă se întorc la stat mai mulţi bani decât sa bagă.

România este o țară a decalajelor uriașe de dezvoltare în interiorul granițelor sale.

Potrivit Panorama, Bucureștiul și zona limitrofă, au ajuns la un nivel mai mult decât dublu față de media țării, cu 164% din puterea de cumpărare din UE. Regiunea București-Ilfov se clasează, astfel, printre cele mai bogate regiuni ale Europei, alături de Île-de-France sau zone din Germania, Belgia ori Olanda. În același timp, Moldova, adică regiunea Nord-Est, are o putere de cumpărare de patru ori mai mică decât cea din București-Ilfov, conform aceleiași clasificări Eurostat.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Ofensiva energetică americană în estul Europei

Statele Unite își consolidează pozitiile pe flancul estic al...

REPORTER DE IAȘI | Transferuri privilegiate: 12 inspectori ISJ și-au folosit funcția pentru a ocupa posturi în școli mai bune

Transferul Lucianei Antoci, actual prefect, fostă șefă a Inspectoratului...

Ce șanse are Nicușor Dan? Ce-l trage în sus? Dar în jos?

Nicușor Dan este prezidențiabilul cel mai atacat în această...

Nicușor Dan face publice documentele invocate în dezbaterea de luni: „Vă invit să judecați singuri”

Nicușor Dan face publice documentele invocate în dezbaterea de...