Premierul polonez avertizează Europa: „Rusia are intenții rele către întreaga lume”

Data:

Premierul polonez Donald Tusk a vorbit, recent, despre nevoia Europei de a râmâne fermă și unită în fața valului de incursiuni ale dronelor și avoanelor rusești în spațiul aerian al țărilor membre NATO.

„Aliații europeni nu au fost niciodată atât de uniți […] trebuie să fim vigilenți. Rusia are intenții rele față de întreaga lume, iar statele care se învecinează cu ea sunt primele care să simtă asta.” a declarat, citat de The Guardian, premierul polonez.

Remarca sa vine după ce tensiunile cu Rusia au crescut considerabil în urma incursiunilor dronelor în spațiul aerian NATO. Pe 9 septembrie, în jur de 20 de drone ar fi intrat în spațiul aerian polonez. Varșovia a ripostat doborând 4 din 20.

Au urmat incidente similare în România, țările baltice, dar și în Danemarca. O escaladare considerabilă a avut loc pe 19 septembrie, când două avioane rusești MIG 31 ar fi intrat în spațiul Estoniei, relatează BBC.

Conform Bloomberg, diplomați UE ar fi anunțat în privat oficiali de la Kremlin că statele statele NATO sunt dispuse să doboare aeronave rusești care violează spațiul aerian al Europei, iar asta nu exclude avioane.

Un scut anti-dronă

Comisarul de Apărare al Uniunii Europene, Andrius Kubilius a declarat pentru Reuters că statele UE au înțeles necesitatea construirii unui scut împotriva dronelor. Acesta ar trebui să fie capabil să detecteze, urmărească și intercepteze orice dronă-intrus, relatează Reuters.

Proiectul unui „zid anti-dronă” a fost propus de statele baltice încă din primăvară. Estonia ar fi urmat să construiască un sistem de apărare, în parteneriat cu Lituania. Solicitarea de fonduri UE pentru a realiza acest proiect a fost, însă, respinsă, informează LRT.

Citește și: NATO: „Gata să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat”, avertizează Rutte

Situația României

În urma CSAT-ului de joi, regulamentul doborârii dronelor a fost clarificat. Conform Ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, decizia doborârii dronelor militare va fi luată de comandantul operațiunii militare de interceptare a dronei, în timp ce decizia doborârii dronelor civile va aparține Ministrului Apărării.

Aceste discuții au loc în contextul în care, pe 13 septembrie a intrat în spațiul aerian Românesc o dronă. Deși l-a survolat 50 de minute și fusese interceptată, aceasta nu fusese doborâtă.

Întrebat, la Digi 24, de ce România a luat o decizie diferită față de Polonia, președintele Nicușor Dan a declarat că a fost o „decizie de oportunitate”.

„De ce polonezii au făcut diferit lucrurile? Au făcut diferit în patru din 20 [de drone]. Noi nu am tras, pentru că a fost o decizie de oportunitate”. ”Și noi am fi tras dacă ar fi fost întrunite condițiile. Nu e o diferență de abordare între noi și polonezi. A fost o chestiune de conjunctură și decizia lor a fost să nu tragă în momentul ăla”

Președintele a subliniat, totuși, că „răspunsul [României] va fi ferm”, în condițiile în care sunt „întrunite condițiile”.

Ministrul Apărării a dat o declarație asemănătoare. „Piloţii [care pilotau avioanele de interceptare] au avut autorizarea să doboare drona, însă în momentele în care au avut contact direct au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul. E o decizie de profesionalism şi responsabilitate” a declarat, pentru PROTV, Ionuț Moșteanu.

Reacția Rusiei

Rusia a negat faptul că avioanele sale ar fi pătruns în spațiul eston. „Am auzit discuțiile când avioanele noastre au fost acuzate că au încălcat spațiul aerian estonian. Cu toate acestea, nu a fost prezentată absolut nicio dovadă, cu atât mai puțin o dovadă convingătoare” a declarat, citat de Reuters, Purtătorul de Cuvânt al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse, Dimitri Peskov.

Acesta a mai catalogat afirmația diplomaților europeni privind doborârea avioanelor rusești drept „iresponsabilă”.

„Declarațiile privind doborârea avioanelor rusești sunt, cel puțin, imprudente și iresponsabile. Și, desigur, periculoase în ceea ce privește consecințele lor.”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: Aktual24

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related