Președintele CSM, Liviu Odagiu, a declarat înaintea ședinței Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că, anul trecut, reforma pensiilor magistraților a fost doar un pretext, principala țintă fiind modificarea legilor justiției. Alt judecător din CSM a vorbit despre „agenda ascunsă” a Guvernului.
„Primul scop: schimbarea persoanelor care ocupă legitim funcții de conducere în sistemul judiciar, cel de-al doilea, schimbarea modului de desemnare a acestor persoane, iar cel de-al treilea, anularea principiului separării carierelor”, a declarat Odagiu.
El a respins expresiile tot mai des folosite anul trecut și care caracterizează sistemul judiciar, adică „abuzuri sistemice” și „corupție sistemică”.
Citește și: Cum a pus Eminescu Securitatea în alertă
Raportul lui Odagiu
Odagiu a arătat că a cerut să fie emis un raport prin care să se stabilească dacă în anul 2025 a fost afectată independența judecătorilor. Dacă nu, o să ia act de acest lucru, dacă da, va trebui ca CSM să ia măsuri concrete pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple pe viitor.
El a anunțat că vrea o analiză pentru a stabili cum a început „acest asalt asupra justiției”. A cerut direcțiilor de specialitate din subordine să prezinte evoluția în timp a atacurilor asupra independenței puterii judecătorești.
În următoarea ședință de secție materialul „va fi analizat și va trebui să răspundem dacă a fost sau nu afectată independența puterii judecătorești în 2025”.
Declarația lui Odagiu a fost citită de pe o foaie și nu este clar dacă este poziția oficială a Secției sau a sa, personală.
Agenda ascunsă reclamată de Drăgușin
Claudiu Drăgușin este judecător și unul dintre cei doi membri ai CSM care au participat, miercuri, la Guvern, la sesiunea de consultări privind modificarea legilor justiției. Drăgușin a susținut că a participat la Palatul Victoria pentru a vedea care e scopul acestui demers, că a întrebat și că a primit răspunsuri ambigue.

„Acest comitet e organizat ori în mod neprofesionist, ori are agendă ascunsă, proiectele de lege sunt scrise deja și ei doar mimează consultările publice”, a declarat judecătorul înainte de ședința secției.
Drăgușin a amintit că, înainte de a fi analizate noile legi ale justiției, a fost schimbat Codul Fiscal, dar atunci nu s-au organizat asemenea consultări. „Concluzia întâlnirii este că a fost organizată ori în mod neprofesionist, ori are agendă ascunsă”, a repetat Drăgușin.
Ședința poate fi vizionată aici.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



