Președintele Nicușor Dan: „Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare”

Data:

Președintele Nicușor Dan, duminică, după ce a participat la meciul de retragere al handbalistei Cristina Neagu, de la Sala Polivalentă, a declarat că luni ar urma „să avem o primă schiță a programului de guvernare”, informează AGERPRES.

Astăzi, Cristina Neagu a disputat ultimul meci din carieră, în cadrul unei gale care i-a purtat numele. „M-am simțit minunat. Evenimentul în sine a fost extraordinar aș putea spune, unic în handbal”, a transmis handbalista.

Citește și: Referendum în Italia pentru modificarea dreptului la cetățenie și protecția angajaților. Schimbările propuse

Nicușor Dan a subliniat că, în ceea ce privește noul guvern, se află „într-o fază de discuții”, însă luni „O să fie o schiță despre cum o să meargă lucrurile. Nu va fi varianta finală (a pachetului de măsuri fiscale). Va fi o schiță agreată de partide”, arată AGERPRES.

Președintele a mai declarat că până în acest momentu nu s-a adus în discuție numele viitorului premier:

„În momentul în care o să vedeți un pachet asumat de partide, acela va fi, dar sunt scenarii de lucru. Toate lucrurile astea sunt la stadiul de discuții în momentul acesta.(…) Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare. (…) Nu am discutat de nume (de premier) până în momentul acesta. Toate discuțiile au fost pe program”, a spus Nicușor Dan, potrivit AGERPRES.

Citește și: Daniel David, vizită la Chișinău: „România susține Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană”

Citește și: Criminalul din Cosmopolis nu a fost verificat de arme, deși victima a cerut judecătorilor să predea pistoalele

Citește și: “Diaspora vrea un Minister, nu doar un departament”. Despre petiție, cu Adriana Mureșan

Citește și: Pelerinajul Speranţei la Şumuleu Ciuc. Rugăciuni şi pentru sinistraţii din Covasna şi pentru Salina Praid

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Administratia Prezidențială)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Referendum în Italia pentru modificarea dreptului la cetățenie și protecția angajaților. Schimbările propuse

Referendumul pentru modificarea dreptului de obținere a cetățeniei și...

20 de ani de curaj, iubire și vizibilitate: Bucharest PRIDE 2025

Bucureștiul a fost din nou martorul unei sărbători pline...

ZIARUL DE GARDĂ | Nicușor Dan, vizită oficială în Republica Moldova. Agenda președintelui

Nicușor Dan va efectua marți, 10 iunie, o vizită...