Președintele Nicușor Dan participă duminică, în Republica Moldova, la evenimentele dedicate Zilei Limbii Române.
Șeful statului a fost primit, duminică dimineață, la Chișinău, de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Cei doi șefi de stat vor marca împreună Ziua Limbii Române, printr-o serie de evenimente culturale.
Maia Sandu și Nicușor Dan au deschis cea de-a treia ediție a Marii Dictări Naționale, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale, la care au participat aproximativ 2000 de persoane.
„Domnule președinte, prezența Dumneavoastră aici, la Chișinău, este un semn de prietenie și de solidaritate, dar mai ales o dovadă că limba română rămâne cea mai puternică punte între cele două maluri ale Prutului. Ea ne poartă istoria, ne păstrează cultura și ne leagă de valorile și tradițiile noastre”, a declarat președinta Republicii Moldova.
Totodată, Maia Sandu le-a urat succes participanților la Marea Dictare Națională. „Vă mulțumesc tuturor pentru dragostea și grija față de limba noastră. Vă urez tuturor succes la Marea Dictare Națională. Indiferent de rezultatele pe care le veți obține, sunteți cu toții câștigători – pentru că vă pasă de felul în care scrieți și pentru că ați ales să luați parte la această sărbătoare”, a notat șefa statului.
La rândul său, președintele Nicușor Dan, în mesajul său de salut, a menționat că „Limba română, dincolo de a fi o identitate, este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi. România și Republica Moldova sunt țări cu valori comune, care au nevoie una de cealaltă, iar responsabilitatea noastră este să ne ajutăm unii pe ceilalți”.
Marea Dictare Națională, ajunsă la cea de-a treia ediție, este organizată de Ministerul Educației și Cercetării și este deschisă tuturor celor pasionați de limba română. Câștigătorii vor fi premiați în luna septembrie.
Ziua Limbii Române este celebrată în Republica Moldova pe 31 august, începând cu anul 1990. Manifestații dedicate acestei sărbători se desfășoară pe întreg teritoriul țării. Tot astăzi, Președinta Maia Sandu și Președintele României vor participa la o serie de evenimente culturale în raionul Strășeni.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Președinția Republicii Moldova)