Recent, ministra de externe a României, Oana Țoiu a participat la prima reuniune ministerială convocată de administrația americană despre minereuri critice. Organizată imediat după criza provocată de președintele Trump, cu ambițiile sale de a controla Groenlanda – regiune autonomă din cadrul Regatului Danemarca, bogată în pământuri/minereuri rare – reuniunea a venit pe un fond de nervozitate dar și confuzii.
Deși termenii sunt adesea folosiți interschimbabil, diferența dintre ei este esențială pentru a înțelege mizele economice, ecologice și geopolitice ale cursei globale pentru resurse.
Metale rare și materii critice
În discuțiile despre resurse strategice apar frecvent doi termeni care sunt confundați: pământuri/metale rare și materii critice. Deși uneori se suprapun, nu sunt sinonime și descriu lucruri diferite: unul ține de chimie, celălalt de economie și geopolitică.
Metalele rare, cunoscute și ca „pământuri rare”, sunt un grup fix de 17 elemente din tabelul periodic. Acestea sunt mici ca volum în scoarța terestră, și sunt dispersate și greu de extras în mod rentabil. Importanța lor vine din utilizările în tehnologie avansată: magneți pentru turbine eoliene și motoare electrice, telefoane mobile, lasere, echipamente militare și electronice de precizie.
Exemple reprezentative sunt neodimul și disprosiul (magneți permanenți), lantanul (baterii și optică), ceriul (catalizatori industriali). Controlul lanțurilor de procesare — dominat în mare parte de China — a transformat aceste metale într-o miză geopolitică majoră.
Materiile critice, în schimb, nu sunt definite chimic, ci economic. O resursă devine „critică” atunci când este esențială pentru industrie, energie sau apărare și există riscuri serioase de aprovizionare. Listele diferă între Uniunea Europeană, SUA și alte state, pentru că reflectă priorități strategice.
În această categorie intră metale precum litiul (baterii pentru mașini electrice), cobaltul (stocare de energie), nichelul (aliaje și baterii), grafitul (componente pentru baterii), dar și materiale mai puțin vizibile publicului larg, precum galiul și germaniul, esențiale pentru industria semiconductorilor.
O parte dintre metalele rare sunt automat și materii critice, pentru că sunt greu de înlocuit și concentrate în puține regiuni ale lumii.
Însă multe materii critice nu sunt metale rare. Litiul, cobaltul, nichelul sau grafitul nu fac parte din grupa pământurilor rare, dar sunt la fel de strategice pentru tranziția energetică globală.
Un exemplu de mare actualitate este cuprul. Cuprul nu este metal rar — este un metal comun. Totuși, creșterea masivă a cererii pentru electrificare, rețele energetice, turbine eoliene și vehicule electrice îl transformă într-o resursă strategică. Problema nu este raritatea geologică, ci presiunea asupra producției și lanțurilor de aprovizionare. Din acest motiv, cuprul este tot mai des discutat ca materie critică în analizele industriale și politice.
Problemele mineritului în România: extracție vs. realitatea ecologică
În România, orice proiect minier are în vedere legislația de mediu Uniunii Europene dar și trauma colectivă lăsată de proiecte controversate precum Roșia Montană care s-au terminat cu victoria societății civile. Separarea pământurilor rare este un proces chimic extrem de agresiv cu natura și comunitățile din jur. Procesarea lor necesită cantități uriașe de acizi și baze tari, rezultând deșeuri toxice care trebuie stocate în iazuri de decantare. În România, securizarea acestor iazuri (vezi dezastrul istoric de la Baia Mare) rămâne o temă extrem de sensibilă.
De asemenea, multe dintre zăcămintele de pământuri rare sau metale critice din România sunt situate în zone cu biodiversitate ridicată sau în apropierea unor arii protejate (ex: Munții Apuseni sau Dobrogea). Exploatarea lor presupune, de cele mai multe ori, minerit la suprafață (carieră), ceea ce înseamnă decopertări masive, distrugerea habitatelor și modificarea pânzei freatice ceea ce face strămutarea mai multor sate o problemă națională, rar dezbătută public în aceste cazuri.
Studiile de Impact (EIA) și procedurile de obținere a acordului de mediu durează adesea ani de zile, fiind blocate în instanță de organizații neguvernamentale care semnalează riscuri de contaminare cu metale grele. Tocmai din această cauză, multe dintre proiecte precum cazul Certej sau cel de la Rovina apar pe lista proiectelor de strategie națională dar cu problemele de rigoare din sistem.
Reciclarea și economia circulară – o posibilă soluție
În discuțiile de la Washington la care a participat ministra de externe Oana Țoiu, un punct cheie este mineritul urban și reciclarea. România are depozite uriașe de „steril” (deșeuri miniere vechi) care conțin concentrații de metale critice deja extrase din pământ. Prelucrarea deșeurilor existente ar putea fi o soluție de compromis: se ecologizează zonele poluate istoric și se obțin materii prime fără a deschide noi cariere. Totuși, statul român încă nu are tehnologia necesară pentru a separa aceste elemente din haldele de steril la un cost rentabil.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Pixabay.com
