Primarul Aradului susține că nu a găsit soluţii legale pentru transport public gratuit şi cere modificări legislative

Data:

La aproape trei săptămâni după anunțul că va oferi gratuit transport public local pentru toți arădenii, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a revenit astăzi asupra subiectului, spunând că nu poate și confirmând anumite aspecte deja aduse în atenție de Special Arad: anume că, în forma actuală a legislației, nu are cum să promoveze o hotărâre de consiliu local în acest sens.

În 19 ianuarie, edilul anunța public că intenționează să propună o Hotărâre de Consiliu prin care să ofere gratuitate completă pentru transportul în comun tuturor locuitorilor orașului, prezentând măsura drept o formă de sprijin în contextul majorării taxelor și impozitelor locale. La acel moment, nu au fost prezentate date concrete privind impactul bugetar sau procedura legală necesară, nu au existat consultări prealabile cu acționarii CTP ori membrii ADI Transport, iar din acea cauză au apărut reacții de critică și acuzații de populism.

Primarul opina pe atunci doar că ar fi nevoie de un aviz din partea Consiliului Concurenței, fără a putea preciza însă dacă sunt necesare și alte aprobări sau avize (Special Arad a menționat însă că legislația actuală nu este permisivă în această direcție). De asemenea, nu ne-a putut indica valoarea exactă a veniturilor obținute din vânzarea de bilete și abonamente în 2025, dar am reușit să aflăm de la Compania de Transport Public Arad (CTP) că veniturile totale din 2025 au fost de 78.690.000 lei (fără TVA), dintre care 7.787.000 lei (fără TVA) au provenit din vânzarea de bilete și abonamente.

În conferința de presă de astăzi, 9 februarie, primarul a precizat că, în urma consultării cu specialiștii, a constatat într-adevăr existența a două acte normative naționale care nu permit, în forma actuală, adoptarea unei hotărâri locale prin care transportul public să devină gratuit pentru toți cetățenii. În acest context, a anunțat că va solicita sprijinul parlamentarilor de Arad pentru modificarea cadrului legislativ.

Continuarea, în Specialarad.ro

Citește și: Candidații oficiali la șefia DNA, Parchet General și DIICOT

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Colaj foto: Specialarad.ro)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related