Prințul Andrew va fi lipsit de toate titlurile și onorurile regale și va trebui să se mute din reședința sa de la Royal Lodge, în Windsor, a anunțat Palatul Buckingham.Fratele regelui va fi cunoscut sub numele de Andrew Mountbatten Windsor, potrivit Palatului Buckingham, ca urmare a scandalului Epstein.
Regele Charles a inițiat un „proces formal de retragere a stilului, titlurilor și onorurilor deținute de Prințul Andrew”, care va fi cunoscut de acum înainte sub numele Andrew Mountbatten Windsor, a precizat palatul.
Se înțelege că regele a avut sprijinul prințului de Wales, urmașul la tron, în luarea deciziei, iar Andrew nu s-a opus, relaterază The Guardian.
Scandalul relației lui Andrew cu infractorul sexual Jeffrey Epstein și acuzațiile repetate de agresiune sexuală formulate de una dintre victimele acestuia, Virginia Giuffre, par să fi forțat familia regală să ia aceste măsuri drastice..
Giuffre s-a sinucis în aprilie, la vârsta de 41 de ani. În carte de memorii, publicata recent, ea scrie că prințul „credea că a avea relații sexuale cu mine era dreptul său din naștere”.
Andrew a negat întotdeauna acuzațiile conform cărora ar fi avut relații sexuale cu Giuffre când aceasta avea 17 ani. El a încheiat totuși un proces civil cu aceasta, ș i-a o despăgubire estimată la 12 milioane de lire sterline, fără să explice motivul.
Familia lui Giuffre a declarat joi că „astăzi, ea obține o victorie” și că a „dărâmat un prinț britanic prin adevărul și curajul ei extraordinar”.
Palatul Buckingham a transmis într-o declarație, care punctează între altele:
„ Aceste sancțiuni sunt considerate necesare, chiar dacă el continuă să nege acuzațiile care i-au fost aduse.
Majestățile lor doresc să sublinieze că gândurile și cele mai profunde simpatii ale lor rămân alături de victimele și supraviețuitorii oricărei forme de abuz.”
Această decizie marchează o ruptură fără precedent între regele Charles și fratele său, menită să protejeze imaginea monarhiei britanice.
Scandalul Epstein
Jeffrey Epstein a fost un om de afaceri american și finanțator cu legături strânse în cercurile politice, academice și regale din SUA și Europa. În spatele acestei aparente respectabilități, el a condus însă, timp de decenii, o rețea de trafic sexual, având drept victime fete minore și tinere vulnerabile.
Epstein a fost arestat pentru prima dată în 2008 în Florida, sub acuzația de abuz sexual asupra unor minore. A încheiat un acord controversat cu procurorii, primind o pedeapsă de doar 13 luni într-un regim de detenție extrem de permisiv. Cazul a fost reluat în 2019, când noi dovezi și mărturii au arătat amploarea traficului sexual organizat de Epstein între 2002 și 2005, cu ajutorul apropiaților săi, printre care Ghislaine Maxwell, partenera sa de atunci.
Epstein a fost arestat din nou în iulie 2019, dar s-a sinucis o lună mai târziu în închisoarea federală din New York, înainte de a fi judecat. Moartea sa a declanșat numeroase controverse și teorii ale conspirației, din cauza modului în care autoritățile au gestionat detenția și pentru că mai multe personalități influente – inclusiv Bill Clinton, Donald Trump, prințul Andrew și alții – fuseseră în anturajul său.
În 2021, Ghislaine Maxwell a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru complicitate la recrutarea și abuzarea fetelor pentru Epstein.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!


 
                                    




