Procurorul General a sesizat MAI și Inspecția Judiciară după ce a verificat cum au acționat polițiștii și procurorul în ultimul caz de femicid

Data:

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut publice concluziile controlului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, ca urmare a omorului comis pe 8 noiembrie 2025 în comuna Beciu, județul Teleorman. Verificările au vizat modul în care autoritățile au instrumentat un dosar anterior, deschis în urma plângerilor formulate de victimă împotriva agresorului.

Controlul a scos la iveală deficiențe majore atât în activitatea organelor de poliție, cât și în cea a procurorului care ar fi trebuit să coordoneze și să supravegheze cercetările.

Sesizări către MAI și Inspecția Judiciară

În urma constatărilor, Procurorul General a sesizat Ministerul Afacerilor Interne, pentru a dispune măsurile necesare față de polițiștii care au instrumentat cazul. Totodată, a fost sesizată Inspecția Judiciară, fiind declanșată procedura de cercetare disciplinară împotriva procurorului de la PJ Turnu Măgurele, sub acuzația de exercitare a funcției cu gravă neglijență.

Detalii din ancheta inițială: lipsă de verificări și pasivitate

Comunicatul PÎCCJ prezintă cronologic modul în care a fost gestionat dosarul deschis la 26 septembrie 2025, în urma plângerii victimei, care îl acuza pe soț de agresiuni fizice repetate, viol, lipsire de libertate și nerespectarea unui ordin de protecție.

Inspectorii au constatat că:

  • Polițiștii nu au verificat temeinic sesizările 112, nici eventuale antecedente de violență domestică.
  • În formularul de evaluare a riscului, polițistul nu a consemnat leziunile vizibile, deși acestea au fost ulterior confirmate medico-legal.
  • Organele de cercetare penală nu au audiat martori importanți, deși victima indicase existența acestora.
  • După data de 26 septembrie 2025, nu a mai fost efectuat niciun act de urmărire penală, dosarul rămânând în „pasivitate”.
  • Procurorul de caz nu a exercitat supravegherea obligatorie și nu a solicitat dosarul pentru verificări, încălcând normele procedurale.

Măsuri de protecție insuficient monitorizate

Victima solicitase și obținuse un ordin de protecție provizoriu și, ulterior, unul emis de instanță. Cu toate acestea, polițiștii nu au informat părțile cu privire la expirarea măsurilor, iar nerespectarea ordinului nu a fost cercetată, deși agresorul recunoscuse contactul cu victima.

Potrivit PÎCCJ, o administrare promptă, completă și coordonată a probelor ar fi putut clarifica rapid situația și ar fi putut contribui la prevenirea escaladării pericolului pentru victimă.

Pe 8 noiembrie, chiar de ziua ei onomastică, femeia de 25 de ani a fost înjunghiată mortal de fostul soţ. Agresorul, în vârstă de 42 de ani, a fost identificat la domiciliul părinţilor săi, prezentând plăgi la nivelul mâinilor şi al gâtului. Din cercetări s-a stabilit faptul că bărbatul s-ar fi autovătămat, încercând să se sinucidă.

Mihaela, mamă a trei copii, a fost ucisă pe stradă de individ, chiar în timp ce-și ținea în brațe fiul cel mic.

Citește și: Cine sunt directorii Romarm acuzați de ministrul Economiei că au fost numiți în funcții de către subordonați

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related