În județul Iași, au fost finalizate până acum doar 30 din cele peste 860 de contracte de finanțare obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Toate celelalte sunt „în implementare”. Cel puțin aceasta este situația actualizată la finalul lunii septembrie la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, furnizată la solicitarea deputatului Bogdan Cojocaru, scrie Ziarul de Iași.
Răspunsul la interpelarea parlamentarului social-democrat amintește că „termenul-limită pentru finalizarea implementării proiectelor finanțate prin PNRR este 31 august 2026. Aceasta reprezintă data până la care trebuie îndeplinite toate jaloanele și țintele asumate în cadrul planului, asigurând astfel realizarea obiectivelor strategice de redresare și dezvoltare. Totodată, 31 decembrie 2026 este termenul final stabilit pentru efectuarea tuturor plăților aferente proiectelor finanțate”.
Răspunsul asumat de ministrul Dragoș Pîslaru menționează totuși că lista remisă deputatului ieșean e cea dinaintea negocierilor pe subiectul PNRR finalizate la sfârșitul lunii trecute. De la Bruxelles, echipa negociatorilor s-a întors la București cu 13,5 miliarde de euro fonduri nerambursabile (granturi), din 14,2 miliarde alocate inițial, și cu 7,84 miliarde de euro din împrumuturi cu dobândă redusă, din 14,9 miliarde stabilite în 2020.
Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro
Citește și: CSM încearcă să mute procesul privind numirea Liei Savonea ca șef al instanței supreme
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Pixabay.com)



