O serie de proiecte de lege, propuse de PSD, care propun scutirea de plata CASS pentru anumite categorii sociale au fost adoptate tacit în Senat. Acestea ar urma să se aplice: mamelor aflate în concediu maternal; veteranilor și văduvelor de război; invalizilor; foștii deținuți politici și personalul monahal, transmite Agerpres.
Proiectele au atins termenul dezbaterii și adoptării (19 noiembrie), ele fiind considerate adoptate tacit.
Ele urmează să fie trimise în Camera Deputaților, forul decizional. PSD are cel mai mare număr de deputați : 93, ceea ce reprezintă 27% din cei 332 de deputați. Deși dețin cei mai numeroși deputați, social-democrații nu au o majoritate, ceea ce face ca proiectele de lege să depindă de colaborarea cu alte formațiuni.
Evoluția proiectelor
Introducerea obligativității de plată a CASS pentru categoriile enunțate mai sus a fost una dintre măsurile din primul pachet al Guvernului Bolojan.
Deși partener de coaliție, Partidul Social-Democrat, condus de Sorin Grindeanu, a protestat împotriva acestor măsuri. Liderul social-democraților a anunțat pe 8 septembrie depunerea a două proiecte de lege care se inverseze măsura de austeritate.
O lună mai târziu, pe 7 octombrie, Comisiile de muncă și sănătate din Senat au acordat un raport favorabil.
Argumentele PSD
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a declarat că cheltuielile CASS, raportate la indemnizația oferită în concediu maternal, sunt considerabile pentru mame.
„ 30% din mamele aflate în concediu de creştere a copilului au o îndemnizaţie în jur de 1.600 de lei. Este o sumă foarte mică, din care ştiu că domnul Bolojan a spus că e puţin 10%, 160 de lei. Este puţin dacă ai un salariu de 5.000, de 6.000 de lei. Dacă ai 1.600, 160 de lei este foarte mult, e echivalentul la aproximativ 150 de scutece pentru bebeluşi.”
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, la rândul său, că această măsură este nedreaptă pentru veteranii de război, relatează Radio România Actualități.
„Mi se pare nedrept ca 411 veterani de război şi şapte văduve de veterani de război să mai plătească această contribuţie. Este un proiect de act normativ care vine să repare ceea ce noi, PSD, am solicitat în cadrul coaliţiei, atât la pachetul 1 cât şi la pachetul 2 de măsuri.”
Opoziție liberală față de opoziția partenerilor de coaliție
Daniel Fenechiu, liderul grupului senatorial PNL a declarat atunci că formațiunea sa respunge proiectele, pe motiv că deficitul bugetar le face irealizabile.
„PNL face parte dintr-o coaliție care are un protocol. Această problemă a fost rezolvată prin primul pachet, iar PNL va respecta ce s-a decis în coaliție. Deci, nu votăm cele două proiecte, pentru că prioritatea este bugetul României și scăderea deficitului bugetar”
Acesta a mai adăugat că național-liberalii, în calitate de membri ai coaliției, își vor respecta angajamentele față de guvern, în ciuda acțunilor partenerilor de la PSD.
„Premierul ne-a explicat că, într-o înțelegere, noi trebuie să respectăm înțelegerea, indiferent de ce fac ceilalți parteneri ai noștri.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!




