Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat proteste al pe 29 septembrie, cu puțin timp înainte de deschiderea anului universitar. Studenții sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate din Educație.
Proteste au fost anunțate pe pagina oficială de Facebook a organizației. Acestea ar urma să aibă loc în București, Cluj, Timișoara, Galați, Iași, Baia Mare, Suceava și Sibiu. În capitală, protestul este programat pentru ora 16:00, în Piața Victoriei.
Ce îi nemulțumește pe studenți?
Măsurile de asuteritate luate de Ministrul Educației, Daniel David, sunt principala sursă a nemulțumirilor studenților. Reducerea burselor cu 40%, excluderea studenților aflați pe locurile cu taxă din programul de acordare a burselor, cât și sumele relativ reduse 925 de lei/lună ( bursă socială) sunt problemele ridicate de studenți.
Aceștia susțin că aceste probleme îi vor afecta pe studenții cei mai vulnerabili și că, în lipsa investiților statului, întregul sistem educațional va avea de suferit pe termen lung.
„Motivele pentru care vom protesta sunt următoarele: ne împotrivim măsurilor de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025 și O.U.G. 156/2024, care îngrădesc accesul la un sistem de învățământ echitabil pentru toate categoriile de studenți și afectează în mod direct calitatea învățământului din România. În ciuda tuturor demersurilor făcute de noi încă de la începutul anului, nu au existat modificări sau semne reale de remediere a efectelor negative create, așadar ne vedem nevoiți să continuăm protestele până când vom fi tratați cu adevărat ca parteneri decizionali în aspectele care ne influențează activitatea în mod direct”
Mai există și nemulțumiri privind beneficiile studenților în transportul comun. În ultimii ani, gratuitatea de care beneficiau studenții pe tren a fosst înlocuită cu o reducere de 90%. La rândul ei, aceasta a fost limitată, ea fiind aplicată, în prezent, doar pe ruta domiciliu-facultate.
Reprezentanții studenților au atras, de asemenea, atenția asupra faptului că, din decembrie 2024 (când s-a încercat stoparea Ordonanței „Trenuleț”) organizațiile studențești au luat parte la fiecare mișcare majoră de protest pentru Educație și că sunt dispuși să continue până când cererile lor sunt rezolvate.

Ministrul Educației
Daniel David le-a adresat studenților, în cadrul protestelor din august, că nemulțumirile lor sunt juste: „Dacă aș fi în locul lor, și eu aș protesta”. Totodată, însă, a insitat asupra necesității implementării măsurilor de austeritate pe care le-a catalogat drept urgente și le-a sugerat studenților să caute alte modalități de finanțare, precum un loc de muncă.
Ministrul a recunoscut, ulterior, că el nu a lucrat în timpul facultății, fiind sprijinit de familie. Mai mult, toate acestea se întâmplă în contextul în care măsurile din Educație vor avea un impact estimat de 0.2% asupra deficitului, relatează HotNews.
Citește și: Noapte albă la Chișinău: Încotro se îndreaptă Moldova după alegeri?
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa: ANOSR/ Facebook. Protestul studențesc din august 2025.