Sute de ucraineni au ieșit marți seară în stradă la Kiev și în alte cîteva orașe pentru a protesta împotriva unei legi controversate, care – în ochii criticilor – mărește controlul guvernului asupra instituțiilor anticorupție independente. Legea, adoptată de parlament, a fost semnată marți noapte de președintele Volodimir Zelenski, chiar în timpul protestelor.
Protestatarii au denunțat reformele drept „scandaloase”, iar furia acestora s-a îndreptat direct împotriva administrația prezidențială, relatează Politico.
Este prima manifestație de această amploare din capitala Ucrainei de la începutul invaziei rusești, în ciuda faptului că țara se află încă sub lege marțială și este supusă zilnic atacurilor cu rachete din partea Rusiei.
Ce prevede noua lege
Actul normativ transferă controlul asupra Biroului Național Anticorupție (NABU) și a Procuraturii Speciale Anticorupție (SAPO) către procurorul general al Ucrainei – un oficial numit de președinte. Practic, independența acestor instituții este serios afectată.
NABU investighează corupția din instituțiile statului, iar SAP are rolul de a superviza legalitatea și corectitudinea anchetelor desfășurate de NABU.
Într-o postare anterioară pe Telegram, înainte ca președintele să semneze legea, NABU avertiza: „Dacă acest proiect de lege este adoptat, șeful Procuraturii Anticorupție va deveni o figură decorativă, iar NABU își va pierde independența, devenind o simplă subdiviziune a Parchetului General”, mai mult, noua lege „ar putea distruge definitiv independența sistemului anticorupție din Ucraina.”
Zelenski a încercat să calmeze spiritele, afirmând într-un mesaj pe Telegram că „infrastructura anticorupție va continua să funcționeze”.
Contextul: arestări și suspiciuni
Cu o zi înainte, serviciile secrete ucrainene anunțaseră arestarea a doi oficiali de rang înalt din NABU, suspectați că ar colabora cu agenți ruși. Criticii cred însă că dovezile sunt vagi și că operațiunea ar fi fost un pretext pentru a limita independenta structurilor anticoruptie.
Reacția internațională: Bruxellesul, în alertă
Biroului Național Anticorupție (NABU) și a Procuratura Specială Anticorupție (SAPO) au fost create la insistențele Uniunii Europene. Acum, Comisia Europeană a transmis că urmărește „cu îngrijorare” evoluția situației, iar comisarul pentru Extindere, Marta Kos, a fost și mai directă: „Eliminarea garanțiilor care protejează independența NABU este un pas înapoi grav.”
Ea a reamintit că independența instituțiilor anticorupție este esențială în procesul de aderare la UE.
Kos a avut marți discuții tensionate cu noul premier ucrainean, Yulia Sviridenko, și cu Taras Kachka, responsabilul pentru integrarea europeană a Ucrainei. „Statul de drept rămâne în centrul negocierilor pentru aderare”, a transmis Kos pe X (fostul Twitter).
Riscuri politice: o armă pentru adversarii Kievului
Reforma instituțiilor anticorupție vine într-un moment și așa dificil pentru ambițiile Ucrainei de integrare europeană, și prin extensie, și pentru cele ale R. Moldova. Cele două țări au depus cererile de aderare aproape concomitent, și din momentul când au primit statutul de țări candidate, au fost tratate de Bruxelles „la pachet”. Ambele țări așteaptă acum deschiderea negocierilor propriu zise, care ar trebui să înceapă încă în acest an.
Dacă nu ar fi opoziția Ungariei lui Viktor Orban, care pentru moment vede în aderarea Ucrainei, nu a R. Moldova, o amenințare la stabilitatea întregului eșafodaj bugetar al UE.
Acum, Viktor Orbán ar putea folosi controversatele reforme din Ucraina pentru a justifica continuarea opoziției sale, invocând tocmai probleme legate de respectarea principiilor statului de drept.
În Statele Unite pe de altă parte, cresc presiunile pentru adoptarea unor sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, dar președintele Donald Trump – care i-a dat recent lui Putin un „ultimatum” de 50 de zile pentru un plan de pace cu Ucraina– ar putea folosi acest scandal ca argument împotriva sprijinului oferit Kievului.
„În vreme de război, încrederea e mai importantă decât armele”
Comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, aflat marți la Washington, a declarat că această criză poate submina încrederea în conducerea Ucrainei:
„Într-un război, încrederea dintre națiune și conducătorii săi este mai importantă decât armele moderne – greu de construit, ușor de pierdut printr-o singură greșeală gravă.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Captură video)