PUTEREA A CINCEA | Cum refacem punțile între români?

Data:

Întrebarea din titlu mă tem că ar trebui reformulată: mai poate fi legată puntea între români şi români, între cei pro-occidentali şi cei „suveranişti”, între care ura a căscat o prăpastie? Cum să reparăm ceea ce a demolat, cu tenacitate, timp de ani de zile, o agresivă propagandă politico-mediatică anti-occidentală care a dezbinat şi a săpat la temelia democraţiei şi a alianțelor fundamentale ale României, adică NATO și UE?

Am sperat poate mulţi dintre noi că, odată încheiată competiţia electorală pentru Preşedinţia României, odată cu ajungerea la Cotroceni a lui Nicuşor Dan, un politician pro-european şi moderat, se va ieşi din zona discursului contondent în care am fost împinşi de propaganda politico-mediatică „suveranistă”, iar situaţia din societate se va domoli. După primele indicii, sunt speranţe deşarte.

Citește și: Simion amenință: „Toți cei care s-au situat de partea contracandidatului meu o să regrete”. AUR va contesta la CCR alegerea lui Nicușor Dan

Nu au trecut nici 24 de ore de la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Nicuşor Dan şi propaganda politico-mediatică „suveranistă” (anti-occidentală / pro-rusă) a scos din nou artileria grea, împrăştiind minciuni, pentru a distruge încrederea populaţiei în instituţii ale statului şi pentru a întreţine ura. Pentru că fără ură, fără a-şi construi duşmani imaginari, nu îşi pot bifa agenda, nu pot exista.

Pentru că ei nu construiesc, ei dărămă, pentru a poza apoi, demagogic, în salvatori. Acum propaganda îi întărâtă pe adepţii „suveranişti” spunându-le că alesul lor, George Simion, nu a ajuns la Cotroceni nu pentru că, în democraţie, majoritatea decide, iar majoritatea a vrut altceva, ci, le spune, pentru că votul lor nu contează.

Continuarea în Puterea a Cincea

Citește și: Traian Băsescu avertizează că PSD riscă să se destrame dacă nu intră la guvernare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: pixabay.com /Atlantios)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

“Iarmaroc la sat”, în Parcul Etnografic “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca

Evenimentul "Iarmaroc la sat" revine în Parcul Etnografic "Romulus...

Anchetă după ce monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din Reghin au fost răsturnate în noaptea de Paști

Poliţiştii din municipiul Reghin efectuează cercetări după ce 14...

Obiceiul sfințirii bucatelor de Paști în bisericilor de rit vechi din județul Tulcea

Curțile bisericilor de rit vechi și străvechi din județul...

Tradiții și obiceiuri de Paște. Cele mai frumoase tradiții din România şi străinătate

Lista de tradiții și obiceri de Paște în România...