PUTEREA A CINCEA | De ce am ajuns pe marginea prăpastiei?

Data:

Votul din 4 mai, dat lui George Simion, ca urmaş politic al lui Călin Georgescu, echivalează cu un vot de demolare a statului român, a democraţiei, dat de „suveraniști”. De ce am ajuns, însă aici, pe marginea prăpastiei?

Primul tur de scrutin prezidenţial a fost câştigat de liderul AUR, „suveranistul” George Simion. Un fost șef de galerie de fotbal, extremist, admirator de legionari, care s-a dovedit una dintre cutiile de rezonanță ale propagandei ruse din România, în ultimii ani. Și care, de curând, s-a declarat urmaș politic al fostului candidat pro-rus la Președinția României, Călin Georgescu – din cauza căruia, în noiembrie anul trecut, au fost anulate alegerile prezidențiale, profund viciate de interferenţa Rusiei, și care acum este cercetat penal pentru șase capete de acuzare, printre care, cel mai grav, instigare la lovitură de stat, prin violență, conturată ca plan B după anularea scrutinului prezidențial.

Citește și: „Măi fraților, da voi chiar nu înțelegeți că Rusia va bate la ușă?” – acesta este mesajul alegătorilor din Republica Moldova

Ce regie grotescă și ticăloasă au făcut în ziua votului cei din AUR cu acest Călin Georgescu, adus la urne pentru redirecționare de voturi, cu un prezidenţiabil George Simion stând umil în spatele lui!… Acest rezultat al primului tur, cu George Simion pe primul loc, a fost totuşi previzibil. Ce nu a fost previzibil şi ce este absolut deplorabil e procentul cu care a fost votat: peste 40%. Dacă acesta e profilul de președinte care îi reprezintă pe cei mai mulți dintre românii care au votat, te întrebi cu spaimă: atât de jos am ajuns ca societate?

De ce am ajuns, însă aici? Din mai multe motive:

Educaţia. Cred că un rol major îl joacă nivelul precar de educaţie al unui segment important de populaţie, la care manipularea prinde foarte bine. 

Continuarea în Puterea a Cincea

Citește și: Kelemen Hunor: „Rațiunea ne spune să-l susținem pe Nicușor Dan în turul 2”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere. Cele 400 de persoane care l-au împrumutat, trecute în anexă

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, vineri, într-o discuție...

Garda de Mediu: Ecosistemul de pe Târnava Mică este practic distrus. E nevoie de zeci de ani să se refacă

Comisarul şef al Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean...

UE dă păsuire României pentru corectarea deficitului, dar cere măsuri clare | Deutsche Welle

România primește un cadru de ajustare fiscală și termen...

Se accelerează înscăunarea Liei Savonea la ÎCCJ, „o rușine pentru magistratură”

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...