Putin se declară dispus să negocieze direct cu Kievul. Pentru moment numai un armistițiu limitat

Data:

Ucraina urmează să participe la discuții cu Statele Unite și țări europene la Londra miercuri, continuare a întâlnirii de săptămâna trecută de la Paris, unde liderii au discutat posibile căi de a pune capăt războiului din Ucraina, dar si eventuale măsuri de descurajare a Rusiei, după negocierea unei încetări a luptelor, relatează BBC.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „principala sarcină” a discuțiilor va fi „să se găsească o cale pentru o încetare necondiționată a focului”, în războiul de agresiune, lansat de Moscova cu mai bine de trei ani în urmă.

Potrivit cotidianului The Wall Street Journal (WSJ), se pare că discuțiile de la Londra se vor concreta pe o schiță de plan de pace, propusă de emisarul special al președintelui Statelor Unite, Steve Whitkoff, care ar cuprinde cel puțin două din cererile așa-numite maximaliste ale președintelui rus Vladimir Putin: recunoașterea internațională a peninsulei Crimeea drept teritoriu rusesc.

Peninsula a fost anexată abuziv de Moscova în 2014, același an în care a început să sprijine activ și direct și mișcarea separatistă din estul Ucrainei. A doua concesie ar fi închiderea oficială a oricărei discuții despre o posibilă aderare a Ucrainei la NATO, o poziție care este oricum acceptată de președintele Donald Trump.

Citește și: Planul Rusiei pentru Statele Unite

Tot WSJ relata zilele trecute că Whitkoff ar putea merge la Moscova direct după întrevederea de la Londra, la care va fi prezent. Vizita, nu si data, a fost confirmată, potrivit BBC, de consilierul prezidențial rus, Iuri Ușakov.

Va fi a patra vizită a lui Whitkoff în Rusia de la începerea celui de al doilea mandat prezidențial al lui Trump.

Putin pregătit pentru negocieri directe cu Ucraina

La Moscova, președintele Vladimir Putin, a declarat că este deschis să negocieze direct cu Kievul oprirea atacurilor asupra infrastructurii civile. Zelenski nu a răspuns direct, dar a afirmat că țara sa este „gata pentru orice discuție” care va garanta siguranța civililor.

Ultimele discuții directe cunoscute dintre Rusia și Ucraina au avut loc la Istanbul și în Belarus, în primele săptămâni după declanșarea invaziei ruse la scară largă, în primăvara anului 2022.

Luni seara, pe 21 aprilie, Putin a făcut declarația despre negocieri directe când a comentat propunerea recentă a lui Zelenski privind instituirea unui moratoriu asupra bombardării infrastructurii civile atât în Ucraina, cât și în Rusia.

Citește și: Europa fără Statele Unite? Un divorț posibil. „Sunteți cu noi, sau plecați” ar trebui să fie reacția UE, spune Iulia Joja, analista de politică externă de la Washington

Kievul a venit cu această inițiativă după ce Ucraina și Rusia, în urma unor negocieri separate cu Statele Unite în Arabia Saudită, au fost de acord să se abțină de la atacuri asupra instalațiilor energetice ale celor două țări pentru o perioadă de 30 de zile.

Așa-numitul „moratoriu energetic” a intrat în vigoare pe 18 martie, iar după expirarea sa, părțile nu au anunțat o prelungire a acordului. În plus, chiar și pe durata valabilității acestuia, atât Kievul, cât și Moscova s-au acuzat reciproc aproape zilnic de încălcarea înțelegerii.

Anunțul lui Putin privind negocieri directe cu Kievul, chiar dacă limitat la infrastructura civilă (termen care oricum trebuie definit), vine după ce președintele american Donald Trump – evident frustrat de faptul că discuțiile de până acum nu au dus la un acord de pace – avertiză săptămâna trecută că Statele Unite ar putea abandona cu totul aceste eforturi de mediere. Avertisment lansat inițial de secretarul său de stat, Marco Rubio, după discuțiile de săptămâna trecută de la Paris, între Statele Unite, Ucraina și o serie de țări europene.

Greu de crezut că administrația americană va renunța total la negocieri, după ce Trump, în campania sa electorală, promitea că va pune capăt războiului din Ucraina în „primele 24 de ore de la instalarea la Casa Albă”. Dar propunerea lui Putin , după săptămâni de discuții fără rezultat, dă administrației Trump șansa de a proclama o victorie, cel puțin de etapă.

Citește și: Pe masa negocierilor americano-ruse: statutul „celor cinci regiuni” ucrainene

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: pixabay.com/ DimitroSevastopol)

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
„Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de la Munchen, Germania, îmcă din 1987. Acolo unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională”, spune Ileana Giurchescu Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, a „făcut” revoluțiile din 1989, a scris despre căderea URSS și a relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și a avut privilegiul de a participa și ulterior, coordona, dezvoltarea paginii de internet. După care au urmat rețelele de socializare. După invazia Rusiei în Ucraina, Ileana Giurchescu a început o serie de interviuri cu experți și analiști internaționali. Panorama – interviuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Cel mai mare parc fotovoltaic finanţat din PNRR din România, inaugurat de un dezvoltator danez

Cel mai mare parc fotovoltaic din România finanţat cu...

Cinici, fugari, fricoși. George Simion și Victor Ponta și-au trădat fibra | Universul.net

Victor Ponta a fugit de dezbaterea prezidențială de la...

Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei. O persoană a murit

O explozie, urmată de un incendiu, a avut loc...