Radu Gavriș a câștigat procesul cu agenția de Integritate, instituție care l-a declarat incompatibil

Data:

Radu Emilian Gavriș, director General Adjunct al Poliției Capitalei, fost șef al Serviciului Omoruri, a câștigat joi, procesul împotriva Agenției Naționale de Integritate (ANI). O decizie a Curții de Apel București obligă ANI să-i plătească acestuia suma de 11.950 de lei cheltuieli de judecată și să anuleze raportul prin care a fost declarat incompatibil cu funcția pe care o deținea. Hotărârea nu este definitivă.

Gavriș a atacat raportul de incompatibilitate întocmit de ANI în iunie 2025. „S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât simultan cu deținerea calității de organ de cercetare al poliției judiciare, a exercitat și funcții remunerate, cu încălcarea prevederilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, respectiv care nu se încadrează la excepția impusă de textul legal – funcții didactice din învățământul superior” transmitea ANI, în vara lui 2025.

Cum a început litigiul?

Totul a pornit după ce Gavriș a predat în Republica Moldova, la o instituție de învățământ superior, în timp ce era Adjunctul Șefului Poliției București. ANI s-a autosesizat și a redactat un raport de evaluare în privința lui Gavriș, declarându-l incompatibil, în 2024. Pe 4 iunie 2025, acesta a atacat în instanță raportul care îl declara incompatibil, dând în judecată ANI. După 3 termene la proces, Gavriș a obținut anularea raportului.

Cine este Gavriș?

Radu Gavriș a condus mulți ani Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei. În 2018 i-a cerut lui Carmen Dan, ministru de Interne la acea vreme, „să facă un pas în spate”, invocând prescrierea unui dosar în care suspect principal era Eugen Stan, un polițist de la Rutieră acuzat atunci de pedofilie.

Ajuns mai târziu șeful Poliției Capitalei, Radu Gavriș a fost mutat în 2020 la Poliția județului Harghita. Decizia a fost semnată de Liviu Vasilescu, înainte ca acesta să-și dea demisia din fruntea Poliției Române, ca urmare a scandalului generat de întâlnirea cu membri ai clanului Duduianu, înainte de înmormântarea șefului lor. Radu Gavriș a dat în judecată instituția și a câștigat în instanță, revenind în Poliția Capitalei.

spot_imgspot_img
Ștefan Lupu
Ștefan Lupu
Absolvent de Științe Politice, masterand în Politică Românească în Context European. Expert în educație și pasionat de istorie, filosofie și politică românească

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Conducerea Probațiunii cere explicații sindicatului după solidarizarea cu judecătorii Beșu și Moroșanu

Conducerea Direcției Naționale de Probațiune (DNP) a cerut explicații...

Protest în faţa Curţii de Apel Cluj-Napoca împotriva ”abuzurilor din justiţie”

Câteva zeci de persoane au protestat miercuri seară, în...