E 15 martie, o zi însorită și aproape obișnuită. În timp ce în Ungaria vecină, la Budapesta, Viktor Orbán adună mulțimile în Piața Kossuth – la Cluj, pe stradă, ici-colo câte un domn sau o doamnă poartă mici cocarde în piept, ca niște flori din panglică în culorile Ungariei.
Este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, care de peste 30 de ani încoace se sărbătorește și în Transilvania. Dacă în anii ’90 o zi ca aceasta lăsa urme de sânge în memoria orașului Târgu Mureș, astăzi sărbătoarea a devenit tot mai discretă, până la a trece neobservată. Programul oficial cuprinde câteva depuneri de coroane, o slujbă religioasă și un concert mai spre seară. Aproape nimic din program nu pare să aibă legătură cu campania electorală din Ungaria.
În fond, departe de mobilizarea în forță a maghiarilor de la Budapesta, pentru maghiarii din Cluj-Napoca dimineața începe cu gândul la slujba oficială de la Biserica Sfântul Mihail, din centrul orașului. Rând pe rând, vin spre ușa de la intrare, se opresc de vorbă cu prietenii, își pregătesc copiii pentru o oră de desen în timpul slujbei, își salută prietenii. Printre enoriașii maghiari, câteva femei de culoare și un grup de vietnameze s-au așezat cuminți lângă stâlpul pronaosului, la slujbă.

„Aici m-am născut și în biserica aceasta am fost botezată”, îmi spune Petronela, acum pensionară, care a venit frumos îmbrăcată, în culori pastelate, de primăvară. „Îmi place să particip la liturghie, mai ales că astăzi va fi o slujbă deosebită. Mie îmi plac și concertele de aici, dar și muzica din timpul slujbelor simt că înalță calitatea liturghiei.” Cât privește viața maghiarilor de aici și interesul pentru politică, ea spune că este tot mai redus. „S-a ajuns așa, la un fel de saturație și o dezamăgire totală. Față de clasa politică în general. Adică, se vede că sunt interese de grup. Deci nu se prea gândesc la binele populației, ci la interesul lor până la urmă.”
Iar soluția pe care o vede Petronela nu mai vine de la un partid politic sau de la un politician, ci de la fiecare în parte. „Este un soi de retragere fiecare în micul lui colț. Fiecare se retrage în bula lui și încearcă să supraviețuiască, mă rog, prin metode de a-și crea un refugiu psihic și economic, să zicem, în familie. Și, până la urmă, sprijinul spiritual e cel care contează.”

Despre ce se întâmplă în lume și în Ungaria află informații de la televiziunile maghiare: „Deși știm că sunt controlate și nu spun chiar tot, rămâne principla sursă. Mai întrebam în trecut rudele mele de acolo și prietenii. Dar acum, pe măsură ce au trecut anii, să știți că nici ei nu mai vor să discute politică! Sunt dezamăgiți, sunt sătui!”
Pentru Weiner Zsolt Ferencz, 15 Martie înseamnă ce a însemnat pentru francezi „Libertate, fraternitate, egalitate!” îmi spune în timp ce-și potrivește frumos pălăria pe cap. Dacă ar fi să se descrie, are „sânge german, inimă maghiară și dublă cetățenie: română și maghiară”. Din identitatea acesta complicată, Ferencz Weiner reține: un bunic venit de la Viena, Lászlo Adler, arhitectul care a construit palatul în care este sediul SRI de pe strada Traian și Pușcăria de la Gherla; o mamă nemțoaică care vorbea germana prin casă, el la liceul maghiar din Cluj și fiul său la care a făcut școala germană. „ Am urmărit campania de acum și mi se pare că publicul e ignorant și nu înțelege amenințarea care înseamnă al treilea război mondial! Nu înțelege detaliile, nu înțelege anumite chestii care, la un moment dat, sunt mai importante.”

Iar pentru Ferencz Weiner, Viktor Orbán s-a dovedit mai bun decât Péter Magyar „care este un parvenit”. „Se spune că Orbán face o dictatură, parțial e adevărat, dar dă, ajută cu ce poate, ajută familiile, ajută copii, ajută bătrânii. Ungaria este o țară mică, chiar săracă, e o minune că poate să trimită atâtea ajutoare, cât auzim că au trimis. Pe minoritatea maghiară o ajută, concret. Am văzut câte sacrificii și câți bani și câte ajutoare a trimis. Deci, asta nu se poate nega… Un lucru știu, guvernul român nu ajută atâta minoritățile din țările învecinate, inclusiv Ucraina.”
Cât privește UDMR, domnul Weiner consider că formațiunea este un fel de balon: „Nu vreau să fiu licențios, dar este o bulă de aer, un balon umplut cu nimic. Pe propria mea piele am simțit.”
Erzsebeth Pușkas deși ar putea, nu vrea să mai voteze la alegerile din Ungaria: „Nu ne ajută cu nimic. Nici aici, nici acolo. Nu mă mai interesează politica, pentru că cei de la putere ne-au dezamăgit de fiecare dată: una au promis, alta au făcut.”
În acest timp, principalii competitori electorali de la Budapesta, Viktor Orbán (Fidesz) și Péter Magyar (Tisza) aflați în campanie electorală se confruntă în două marșuri uriașe.
Marșul păcii, organizat de tabăra lui Orban se desfășoară în prima parte a zilei, iar Marșul pentru schimbarea regimului, organizat de Opoziție, are loc în altă parte a capitalei, spre după amiază. Péter Magyar conduce Marșul Național pentru Schimbarea Sistemului, care se va încheia în Piața Eroilor.
La ambele evenimente de amploare sunt așteptați să participe sute de mii de maghiari de pretutindeni.
„Ca și în 1848-49, și acum sunt destui care ne atacă. Ne amenință cu război, șantaj financiar sau blocarea conductelor. Nu vom ceda lor sau marionetelor lor. Așa cum le-am cerut celor care vor să le ia dreptul la vot fraților și surorilor noastre de peste graniță să se oprească”, a spus în mesajul său de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, Viktor Orbán.
Înaintea alegerilor din 12 aprilie, premierul Viktor Orbán, a umplut străzile din Budapesta cu portretele ale lui Zelenski, campania lui fiind axată pe tema Ucrainei și sfârșitul războiului. Afișele de campanie îi portretizează pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, și Manfred Weber, liderul PPE, Viktor Orban spunând că se luptă și cu actuala conducere de la Bruxelles, din familia PPE.
Cu toate că Orban a creat o campanie bazată pe frica față de război, sondajele arată că Tisza se menține totuși în topul preferințele electoratului, pe măsură ce alegerile se apropie, după cum arată agenția Reuters.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



