Fiecare zi de război în Iran este echivalentă cu o zi de emisii de CO₂ a celor 18 milioane de locuitori ai României. O analiză a Climate and Community Institute a calculat că valoarea totală a emisiilor de gaze cu efect de seră generate în doar primele 14 zile ale războiului lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului depășește 5 milioane de tone de dioxid de carbon echivalent (tCO₂e).
Calculul exact al emisiilor este dificil, dar cercetătorii au luat în considerare o gamă largă de surse: rachetele și dronele folosite de SUA, Israel, Iran și celelalte țări din regiunea Golfului implicate în conflict; combustibilul consumat de avioane, tancuri și echipamente militare, dar și de operațiunile logistice precum transport de trupe, realimentare în zbor, mișcări navale; carburantul distrus odată cu depozitele, rafinăriile și petrolierele bombardate; și, nu în ultimul rând, emisiile viitoare generate de reconstrucția locuințelor, școlilor și infrastructurii distruse.
Dacă luptele vor continua în acest ritm, peste un an cantitatea de emisii ar ajunge la un nivel echivalent cu cel al celor mai puțin poluante 84 de țări împreună.
Însă Fred Otu-Larbi, autorul principal al studiului, consideră că acesta ar fi cel mai bun scenariu: „Ne așteptăm ca emisiile să crească rapid pe măsură ce conflictul avansează, în principal din cauza ritmului alarmant cu care instalațiile petroliere sunt ținta atacurilor.”
Iar emisiile nu sunt singura sursă de poluare a conflictului. Una dintre cele mai șocante imagini ale războiului a fost cea a norilor întunecați care s-au abătut asupra Teheranului după ce Israelul a bombardat patru depozite majore de combustibil, provocând incendierea a milioane de litri de combustibil. Între 2,5 și 5,9 milioane de barili de petrol au fost arși în acel atac, cauzând aproximativ 1,88 milioane de tCO2e, dar și ploaie neagră – fum, cenușă și substanțe chimice toxice combinate cu picăturile de apă din atmosferă sub forma unei ploi uleioase și acide.
Iranul, cel mai recent front al unei crize globale
Conflictele proliferează în întreaga lume. De la Iran la Gaza, Ucraina, Sudan și Liban, războiul, bombardamentele, ocupația, militarizarea sau violența politică devin fenomene recurente, iar odată cu ele se accelerează emisiile care contribuie la încălzirea globală.
De la începutul său, războiul dintre Israel și organizația teroristă Hamas în Fâșia Gaza a generat aproximativ 33 de milioane de tCO₂e, echivalentul emisiilor totale ale Bulgariei în 2024 sau cantitatea de carbon pe care 33,1 milioane de acri de pădure o pot absorbi într-un an – mai mult decât dublul suprafeței împădurite a României.
Cel mai mare cost climatic va veni însă din reconstruirea Fâșiei Gaza, pe care Israelul a redus-o la aproximativ 60 de milioane de tone de moloz toxic.
Citește și: Minele, bomba ecologică din Marea Neagră
La patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina, activitatea militară, incendiile de vegetație, atacurile asupra infrastructurii energetice, strămutarea populației, perturbarea rutelor aeriene și eforturile de reconstrucție au produs, în total, aproximativ 311 milioane de tCO₂e, cât emisiile anuale ale Franței sau dioxidul de carbon degajat anual de 67 de milioane de mașini alimentate cu combustibili fosili.
Emisiile pe care nimeni nu le numără
Aceste cantități alarmante de emisii rămâne invizibile în bilanțul climatic global, pentru că niciun stat nu este obligat să le raporteze. Deși Acordul de la Paris din 2015 impune țărilor semnatare să declare emisiile de gaze cu efect de seră către ONU, armatele constituie o excepție, susținând că divulgarea emisiilor ar pune în pericol securitatea națională.
Același argument este folosit și în cazul UE. În cadrul actualelor politici climatice, emisiile militare rămân în afara obligațiilor formale de raportare, însemnând că UE lasă necontabilizată aproximativ 82% din amprenta de carbon a propriilor forțe armate.
Citește și: Minele marine din Marea Neagră, o bombă ecologică cu ceas (II) – PRESShub
Lipsa datelor privind emisiile militare complică estimările unor indicatori climatici esențiali, cu atât mai mult cu cât armatele lumii se numără printre cei mai mari poluatori de pe planetă. Chiar și cu date incomplete, un studiu din 2022 a estimat că forțele militare globale sunt responsabile pentru aproximativ 5,5% din emisiile mondiale în timp de pace.
Dacă armatele lumii ar forma o singură țară, aceasta s-ar clasa pe locul patru în topul celor mai mari amprente naționale de carbon, după China, Statele Unite ale Americii și India. Iar în timpul de conflict, acest număr crește exponențial.
Securitate națională, insecuritate climatică
Pe măsură ce incertitudinea devine trăsătura definitorie a politicii mondiale, statele intră într-o nouă cursă a înarmării.
Președintele american Donald Trump, a solicitat un buget militar de 1,5 trilioane de dolari pentru 2027, semnificativ mai mare decât cele 901 miliarde de dolari aprobate pentru 2026, și face presiuni asupra membrilor NATO să aloce până la 5% din PIB lor pentru apărare.
UE pregătește un pachet de 800 de miliarde de euro intitulat „ReArm Europe”. Franța vizează creșterea cheltuielilor militare la 3,5% din PIB. Germania a renunțat la „frâna datoriei” prevăzută de Constituție pentru a finanța apărarea. Doar creșterea cheltuielilor militare ale Germaniei va genera 10 milioane de tCO₂e.
Între spectrul unui NATO „în moarte clinică” (cum spunea președintele francez Emmanuel Macron) și războiul din Ucraina, securitatea redevine o prioritate pentru Uniunea Europeană. UE dorește să-și consolideze capacitatea de descurajare, să-și asigure independența și să se pregătească pentru o instabilitate prelungită la frontiera sa estică.
Procedând astfel, Europa riscă să creeze un paradox al securității. Redirecționându-și investițiile către forțele armate dependente de combustibilii fosili, aceasta adâncește dependența de importurile de energie, perpetuează căutarea unor surse de aprovizionare sigure și rămâne vulnerabilă la volatilitatea prețurilor. Mai mult, își submineze rolul asumat de lider global în domeniul climei, contribuind la schimbările climatice în ciuda eforturilor considerabile de a deveni neutră din punct de vedere climatic.
UE recunoaște că schimbările climatice acționează ca un „multiplicator al amenințărilor”, fiind ele însele un factor generator de conflicte.
În regiunea sudaneză Darfur, decenii de secetă și deșertificare au erodat accesul la pământ și apă, alimentând o competiție acerbă pentru resurse tot mai puține, care a degenerat, în cele din urmă, în conflict armat.
În Arctica, pe măsură ce temperaturile în creștere topesc gheața marină, teritorii înghețate de milenii devin accesibile, deschizând calea unui nou val de rivalități (vezi Groenlanda) pentru petrol, gaze și minerale critice, dar și la eliberarea în atmosferă a tone de gaze cu efect de seră care fuseseră anterior înghețate în permafrost.
În timp ce guvernele europene fac achiziții de sute de miliarde în tancuri, avioane, nave și muniție, amprenta climatică a acestei înarmări și a conflictelor în care vor fi folosite este omisă din discuție.
Investițiile masive în securitatea militară ar putea să alimenteze tocmai conflictele viitoare care justifică astăzi nevoia de reînarmare.
(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
