Un document adresat de Compania Națională de Investiții (CNI) către Comunitatea Evreiască din Constanța arată că lucrările de reabilitare a Sinagogii din oraș au ajuns la 97% procent de execuție, arată Info Sud-Est.
Același document arată și că întrega investiție ajunge la 13,1 milioane de lei, mai mult decât estimările inițiale, date fiind modificările legislative, ajustările de preț sau alte modificări apărute pe șantier în timpul lucrărilor.
Info Sud-Est (ISE) a militat pentru salvarea ruinelor lăcașului de cult evreiesc, care se află în centrul vechi al orașului, și a dus o campanie de presă pentru reabilitarea clădirii și oprirea unei eventuale demolări a acesteia, sunt pretextul că se află într-o puternică stare de degradare, pentru exploatarea imobiliară a terenului.
În urma campaniilor ISE, situația Sinagogii din Constanța a făcut înconjurul presei evreiești, inclusiv a celei din Israel și a fost mediatizată și de celebra publicație regională Balkan Insight.
În urma mediatizării intense pe plan național și internațional a stării de degradare a lăcașului de cult evreiesc, conducerea locală a comunității s-a schimbat, iar noua conducere, reprezentată în prezent de Sorin Lucian Ionescu, a depus un proiect de finanțare la Compania Națională de Investiții.
Demersurile au început în 2014 și a fost nevoie de 10 ani de birocrație pentru ca firma care a câștigat licitația să pună schelele pe ruinele sinagogii și să înceapă propriu-zis reabilitarea.
Citește mai multe în Info-sud-est.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Andreea Pavel / Info Sud-Est)



