Reacția părinților tinerilor uciși de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, după aflarea sentinței definitive

Data:

Părinții celor doi tineri uciși în accidentul de la 2 Mai critică dur decizia Curții de Apel Constanța de a-l condamna pe Vlad Pascu la doar zece ani închisoare.

„Era, într-un fel sau altul, de așteptat. Ne așteptam poate chiar la mai rău. E o decizie, zic eu, sfidătoare, la durerea pe care o avem (…) Eu am mai tot spus-o, aici au fost trase niște sfori, de la bun început. Se știa gravitatea faptei comise de acest Vlad Pascu, Poliția a făcut tot posibilul să minimalizeze eventuala sentință prin înțelegeri, denunțuri și așa mai departe. Poliția, procuratura, cei care au făcut acest caz și l-au trimis în primă instanță la Mangalia, de atunci cazul era ca și judecat”, a comentat Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, la Digi24.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian, a punctat la rândul lui că se aștepta la o pedeapsă mai mare în cazul accidentului de la 2 Mai.

„Este foarte greu, astăzi (…) A făcut tot posibilul din partea avocaților lui să ia până în 10 ani sau 10 ani. Are niște facilități, că dacă ia până în zece ani sau zece ani, anul de pușcărie va fi de nouă luni, nu doisprezece luni. Din acești zece ani, doi ani i-a făcut (n.r. perioada petrecută în arest preventiv), se mai scad trei, deci rămân cinci. Pentru bună purtare, după trei ani îl vom vedea pe străzi. A fost lupta avocaților să mențină pedeapsa până în 10 ani să obțină anumite facilități”, a punctat Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian, unul dintre cei doi tineri uciși de Vlad Pascu, la Digi24.

Vlad Pascu, şoferul drogat care în august 2023 a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanţa la 10 ani închisoare.

Curtea de Apel Constanţa a respins joi apelul lui Vlad Pascu, fiind menţinută decizia de condamnare dată de Judecătoria Mangalia în ianuarie 2025.

De asemenea, judecătorii au respins apelul procurorilor, dar şi ale familiilor victimelor, care ceruseră o pedeapsă mai mare pentru Vlad Pascu.

Singura modificare adusă de Curtea de Apel Constanţa la decizia primei instanţe este scăderea cuantumului despăgubirilor pentru familia uneia dintre victime, de la 50.000 euro la 20.000 euro.

Citește și: Vlad Pascu, condamnat definitiv la 10 ani închisoare în dosarul accidentului de la 2 Mai

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

DNA: Primarul din Magalia a luat 645.000 de euro mită în 5 ani, bani cu care a cumpărat un hotel

Primarul din Mangalia, Radu Cristian, a fost reținut de...

Vila din Aviatorilor care era pregătită pentru Klaus Iohannis va fi disponibilă pentru închiriere

Vila din bulevardul Aviatorilor nr. 86 va fi trecută...

Cine a ridicat sechestrul de 15 milioane de euro de pe bunurile Nordis

Judecătoarea care a ridicat sechestrul în valoare de 15...