Unul dintre noile aspecte intervenite în arena internațională este dorința Germaniei de a redeveni o putere militară.
Acest lucru nu trebuie să ne mire prea mult.
Până în 1945, Germania a fost principala putere militară europeană.
Primul Război Mondial nu a afectat teritoriul german. Pierderile umane au fost însă serioase.
Economia și–a păstrat întregul potențial, ceea ce a făcut posibilă ulterior reînarmarea începând cu 1933.
Din punct de vedere politic, impactul celui de al Doilea Război Mondial a fost, de asemenea, mare.
Fostele mari puteri, Japonia și Germania, păreau că nu se vor mai ridica niciodată.
Dar este ușor de observat că popoarele lor, foarte educate și calificate, posedau capacitatea de a-și reconstrui societățile distruse.
Au apărut 2 supraputeri: Statele Unite erau atât o putere militară, cât și una economică.
Uniunea Sovietică avea doar forța brută și atracția ideologiei marxiste pentru a-și ține propriul popor sub control și a-și gestiona imperiul nou dobândit în inima Europei.
Marile imperii europene, care controlaseră o mare parte a lumii, erau pe moarte și în curând urmau să dispară în fața propriei slăbiciuni și a mișcărilor naționaliste în ascensiune.
Nu ar trebui să considerăm însă războiul ca fiind responsabil pentru toate acestea.
Ascensiunea SUA și a Uniunii Sovietice și slăbirea imperiilor europene se întâmplaseră cu mult înainte de 1939.
Războiul a acționat ca un accelerator.
În contrasens: refacerea economiei germane după război
În primii ani postbelici, politica puterilor ocupante occidentale față de Germania a avut ca scop împiedicarea relansării economice a fostului lor inamic.
Ca urmare a acestor eforturi, Germania de Vest și-a refăcut economia la nivelul de dinainte de război mai târziu decât Marea Britanie sau Franța.
Schimbarea incontestabilă a dezvoltării economice a Germaniei de Vest a început la mijlocul anului 1948. Impulsul pentru creșterea rapidă a producției industriale a fost reforma monetară realizată de puterile ocupante occidentale, precum și afluxul de fonduri în cadrul Planului Marshall.
Inițial, autoritățile de ocupație au dus o politică restrictivă față de Germania de Vest, care a fost în cele din urmă abandonată, deoarece au concluzionat că stabilizarea economiei europene depindea în mare măsură de starea economiei germane și de poziția țării în ansamblu.
Trebuie adăugat că se schimbase și contextul geopolitic: Germania de Vest reprezenta o graniță și o barieră de protecție pentru întreaga parte occidentală a Europei în fața „blocului” sovietic.
Dacă fostul dușman îți poate fi prieten, de ce să nu-l ajuți?
Germania de Vest nu numai că a primit investiții directe de la alte națiuni, dar a beneficiat și indirect de Războiul Rece. Cei 200.000 de soldați americani staționați în Germania de Vest în din 1945 până în 1991, au determinat un flux suplimentar de bani americani.
Atât SUA, cât și URSS au investit masiv în ambele Germanii, în încercarea de a avea un bastion stabil la marginea sferei lor de influență.
Datorită faptului că Germania a trebuit să producă atât de mult în timpul războiului a ajutat-o să fie pregătită pentru producția ulterioară.
Sub conducerea lui Ludwig Erhard, ministrul economiei, s-a desfășurat „Miracolul Economic” al anilor 1950. Acesta a stimulat producția, a creat locuri de muncă și a furnizat bunuri de consum la care germanii din Vest visau de ani de zile.
Se naște statul social
Liberalismul lui Erhard a fost temperat de o rețea de asistență socială care oferea sprijin milioanelor de văduve de război, orfani, veterani, refugiați și altor persoane care își pierduseră bunurile.
O majoritate tot mai mare a populației active nu dorea să se întoarcă la conflictele de clasă din anii 1920, iar acest lucru a contribuit la crearea unei armonii socioeconomice și la răspândirea treptată a prosperității.
Membrii sindicatelor au susținut o tendință reformistă care se concentra pe creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă în cadrul unei economii de piață capitaliste.
Această situație a fost un factor care a determinat numărul scăzut de greve din anii 1950.
Alt factor a fost o instituție specifică din Germania de Vest, codeterminarea (cointeresarea) între conducerea întreprinderilor și salariați. În industriile cărbunelui și oțelului, codeterminarea a mers până la a prevedea un „director muncitor” care făcea parte din consiliul de administrație al companiei și participa la toate deciziile majore ale companiei.
Mai mult, capitalul și forța de muncă erau reprezentate în mod egal în consiliul de supraveghere al companiei, sub conducerea unui președinte neutru. Legea Consiliului de Muncă din 1952 nu a extins acest aranjament la toate companiile mai mari din celelalte domenii industriale.
Dacă ne referim la boom- ul economiei, lui Erhard nu-i plăcea termenul „miracol economic ”.
Ori de câte ori avea ocazia, explica că nu exista nici un miracol, ci că astfel de efecte erau rezultatul unor decizii bine gândite și transpunerii lor în acțiuni practice.
Economia socială de piață trebuia să aducă dezvoltare și prosperitate Germaniei.
Așa-numitul miracol economic a început odată cu reforma monetară. Pe 21 iunie 1948, o nouă monedă a fost pusă în circulație în zonele de ocupație occidentale, care a luat numele de Deutsche Mark și a devenit un simbol al unei monede puternice și al unei economii stabile.
Perioada 1953-1958 este numită „Anii de Aur ” ai perioadei postbelice. Până la sfârșitul acestei perioade, majoritatea pagubelor provocatede război fuseseră înlăturate, se desfășura o perioadă de creștere economică dinamică, se atinsese o stare de ocupare deplină a forței de muncă, iar nivelul de trai al populației fusese ridicat cu mult peste nivelul de dinainte de război.
Exporturile s-au dezvoltat, de asemenea, excepțional de bine.
Germania a ajuns din urmă Marea Britanie în acest sens. În 1958, Germania și-a făcut, de asemenea, moneda complet convertibilă.
Deceniul dintre 1958 și 1968 a fost caracterizat de ocuparea deplină a forței de muncă, o creștere fluctuantă (care a fost, însă, constant pozitivă) și – în afară de unele fluctuații minore – un nivel relativ stabil al prețurilor.
Patru factori de prosperitate
Majoritatea au atribuit refacerea spectaculoasă a Germaniei Occidentale introducerii sistemului economiei sociale de piață de către Erhard, inspirat de Școala de la Freiburg.
Cele mai importante patru măsuri care au transformat economia Germaniei de Vest într-o economie de piață funcțională și dinamică au fost introducerea unei noi monede, eliminarea controlului prețurilor, reducerea impozitelor și liberalizarea comerțului.
Germania are încă majoritatea factorilor care au făcut-o o putere economică: o populație numeroasă și bine educată, un mecanism de reglementare statală care încurar ajează bine creșterea economică și o piață a muncii stabilă.
Lecțiile războiului: pacifismul Germaniei Occidentale
Datorită șocului produs de ultima conflagrație mondială, antimilitarismul a devenit unul dintre pilonii politicii fostei Germanii de Vest.
Bundeswehr–ul a fost creat după model american, în timp ce armata fostei RDG a păstrat multe din tradițiile naziste.
Dar acest antimilitarism a determinat Germania Occidentala dar si Germania reunificată să neglijeze crearea unei armate puternice și să se bazeze în primul rând pe forțele armate americane stabilite pe teritoriul său
Antimilitarismul german a fost exploatat de URSS și Rusia la început prin promovarea unor mișcări așa – zis ecologiste sau pacifiste
Locul Germaniei ca cea mai mare putere militară europeană a fost luat de Franța.
Această idee a fost pusă în practică de președintele francez Charles de Gaulle.
În același timp, acesta a lăsa la o parte resentimentele de ordin personal și a căutat prietenia Germaniei.
El și Konrad Adenauer au fost tandemul care a cimentat prietenia sau blocul franco–german.
E adevărat că la acest lucru a contribuit și aversiunea lui de Gaulle față de americani
Al doilea mare tandem a fost Helmuth Kohl – Francois Miterrand
Situația se repetă oarecum în zilele noastre. Datorită noii orientări a politicii externe americane, blocul franco- german este principala pavăză împotriva Rusiei.
Rolul Germaniei în acest context este cel mai important, deoarece este mai aproape de Rusia și a luptat împotriva ei în două războaie mondiale.
Industria militară germană este printre cele mai bune din lume, ceea ce poate accelera redobândirea statului de mare putere militară.
Lecții pentru România de azi
Cred că putem învăța trei lucruri din experiența postbelică a Germaniei.
În primul rând solidaritatea națională. Germanii după război și–au reconstruit țara din ruine.
Dar nu au avut oameni politici și lideri de sindicat de caviar.
Nu au ieșit la demonstrații după mici și bere.
Nu au făcut reforme cu ministere pline de nepoți și amante.
Al doilea lucru este necesitatea unor reforme economice și reforma statului.
Ceea ce a făcut Ludwig Erhard poate fi asemănat cu ce ar putea încerca acum premierul liberal Ilie Bolojan.
Patriotismul autentic trebuie dovedit prin fapte, nu pe stadion sau la biserică.
În sfârșit, ideea reunificării.
În Germania nu au fost candidați la președinție care să se uite spre Moscova și să vorbească cu zeii din Walhalla. Și nici preoți care să glorifice fascismul.
” Aproape, nu este nici pe jumătate. ” – proverb german
” Din blană de arici nu se face pieptar. ” – proverb german
” Toate lucrurile au capăt numai cârnațul are două. ” – proverb german
” Pe grămada de gunoi cocoșul este rege. ” – proverb german
” Indiferent cum ai hrăni lupul, el continuă să privească spre pădure. ” – proverb german
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
