„N-avem toată puterea dacă nu avem justiția” spunea cândva Felix exprimând visul tuturor mafioților.
Și după câțiva ani de emoții și disconfort termic (câțiva au intrat la răcoare), soarta le-a surâs: justiția i-a achitat, i-a eliberat, i-a spălat iar capitolul „luptei anticorupție” a fost renegat și compromis (chiar de campionii ei politici) și redus la „spectacolul cătușelor” – deși niciuna din „victime” nu era nevinovată. Dimpotrivă, toate erau pline de bube.
Documentarul „Justiție capturată” realizat de Recorder și difuzat de TVR a impus societății tema transformării justiției în salvamarul corupției. Spectacolul cătușelor a devenit hora căpușelor. Rând pe rând corupții nației au fost achitați prin prescripție și redați huzurului zilnic și spațiului public.
Cazurile prezentate de Recorder se știau, dar, puse cap la cap, au compus tabloul înfricoșător al corupției în floare. Câțiva procurori și judecători au descris în film cum, prin delegări succesive, amânări și schimbări ale completelor de judecată se obținea sentința dorită.
De când la ICCJ a ajuns Lia Savonea, la CSM personaje precum Costache, la Curtea de Apel București Liana Arsenie iar la DNA Marius Voineag, ascendentul corupției a devenit tot mai evident.
Documentarul a fost înfierat de Simion și de posturile TV „suveraniste”-savonariste, care aveau motivele lor. „Justiția corectă” (discriminând pozitiv minoritățile infracționale și dizabilitățile instituționale) l-a achitat pe Maricel, l-a lăsat pe Ghiță în pace în Serbia, l-a iertat pe Felix și l-a achitat pe Dan Dungaciu (un fel de Dughin al AUR). Iar pentru Simion corupția e temelie, justiția e fudulie.
Continuarea, în Revista22.ro
Citește și: Atacul la Recorder developează complicitatea politică-justiție-presă
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



