Rectificarea bugetară aduce bani pentru opt primării ieșene și Consiliul Județean

Data:

În urma rectificării bugetare, opt primării și Consiliul Județean al Iașului. În schimb, bugetul a două orașe și al unei comune se va micșora, relatează Ziarul de Iași.

Rectificarea bugetară aduce în buget 26,34 milioane de lei – pentru Consiliul Județean și pentru cele câteva dintre cele 98 de primării din tot județul. Sumele provin din cotele defalcate din impozitul pe venit, respectiv din TVA, la care se adaugă încă una, de 14 la sută, de asemenea din impozitul pe venit. Ultimele două sunt destinate echilibrării bugetelor locale, pentru ca primăriile să-și poată îndeplini obligațiile financiare și să furnizeze servicii publice esențiale.

Ce-i drept, Guvernul mai trimite în județ 56,7 milioane, pentru plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav (9 milioane), respectiv pentru finanțarea transportului elevilor (47,5 milioane) și pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale (200 mii lei). Dar aceste sume au destinație precisă.

Banii pentru gustarea elevilor se întorc în bugetul de stat

Pe de altă parte, Iașul pierde 6,5 milioane de lei, adică finanțarea Programului pentru Școli pentru anul școlar abia început. Amintim că acordul cadru pentru furnizarea alimentelor către cei peste 80 de mii de copii din județ a fost atribuit doar pe jumătate, respectiv toate cele cinci loturi de fructe și numai două loturi cu produse de panificație – cele din vestul județului. Din cauza alocărilor sub prețul pieței, nicio firmă nu s-a arătat interesată de furnizarea și distribuirea lactatelor, la fel și pentru celelalte trei loturi cu produse de panificație.

Continuarea pe: Ziarul de Iași.

Citește și: România are capacitatea de a depozita doar jumătate din gazul necesar unei ierni reci

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related