Reforme, pomeni și baroni: provocările unei guvernări sub primul președinte independent

Data:

După lupte seculare, care au durat o lună și o săptămână, avem în sfârșit un guvern stabil (cel puțin teoretic). Așa cum era de așteptat, este un guvern de coaliție, format din 4 partide (PSD – PNL – USR – UDMR). Fiind vorba de 4 partide, ca să nu se supere nimeni, era normal să avem 4 vicepremieri. Dar avem 5, adică un vicepremier în plus, fost consilier prezidențial.

Aceasta înseamnă că președintele dorește să exercite un control mai accentuat asupra guvernului. Este prima data când se întâmpă așa ceva. La precedentele guverne de coaliție sau monocolore, erau numai vicepremieri membri de partid.

Teoretic, nici coabitarea nu va ridica probleme. Până acum am avut trei coabitări, două sub mandatul lui Traian Băsescu, și una sub mandatul lui Klaus Johannis. Dar atunci era vorba despre președinți care au fost membri și președinți de partid.

Oferta partidelor

Nicușor Dan a fost și el președintele USR, dar a demisionat din partid în 2018. O deosebire importantă este că Dan nu este un politician clasic, fiind primul președinte independent al României și primul provenit din societatea civilă.

Singurul partid pe care președintele îl cunoaște mai bine este USR. Așa se explică, probabil, cele 4 ministere luate de fostul său partid. La Apărare și la Externe titularii nu au experiență în domeniile pe care le gestionează. Referitor la titularul de la Apărare, sunt întrebări referitoare la studiile lui. Alți 2 miniștri USR, de la Economie și de la Mediu, au fost recent în vizită la Praid.

PSD se vede că nu a înțeles nimic din decembrie încoace. A menținut în guvern tot felul de persoane dubioase.

PNL se pare că va fi reformat. Premierul Ilie Bolojan, care este și președintele PNL, dorește în mod sincer să reformeze partidul Să vedem ce va reuși și în cât timp. Deja USL- iștii din partid bagă bățul prin gard.

Citește și: „Bolojan: Reformarea PNL prin marginalizarea femeilor?”

UDMR pare cel mai discret și mai eficient partid din coaliție.

Oferta noii guvernări:

Reformele economice

Multă lume a fost entuziasmată la anunțarea pachetului de reforme anunțat. Dar se ivesc două mari probleme. Modul de prezentare sau de comunicare al reformelor este uneori deficitar.

În al doilea rând, se manifestă ostilitatea și chiar agresivitatea, unor categorii economice și profesionale vizate de reformele preconizate. Acest lucru era de așteptat. Mulți bugerari au fost obișnuiți cu pomeni fără acoperire economică. Aceasta este o politică promovată mai ales de PSD după 1990 încoace.

PSD, ca un adevărat continuator al PCR (Pile, Cunoștințe și Relații sau Petreștii, Ceausesștii și Rudili) a consacrat practica pomenilor electorale care să le fidelizeze o parte cât mai mare din electorat. Toate instituțiile bugetare sunt pline de clientela PSD, mai puțin a PNL. Toți aceștia vor opune o rezistență feroce. Liderii de sindicat în marea lor majoritatea, au fost și sunt în siajul PSD.

Partidul Social Democrat, așa cum îi stă în fire, va face joc dublu. Din acest motiv, rotativa guvernamentală nu este fezabilă.

Reformele în Justiție

Un alt domeniu spinos este cel al justiției, care s-a baronizat accentuat în ultimii 10 ani. Unii dintre ei nu vor drepturi, vor privilegii.

O problemă este si cea a clanurilor din justiție. Este o mare veselie în sistem.

Fete nepoți, amante, nepoate, soți, soții, nași, fini, toți sunt o mare familie. Nu trebuie să ne mire indignarea tovarășilor din Justiție, când în 2006 fosta ministră a Justiției, Monica Macovei, a obligat toți magistrații și presonalul din Justiție să își declare rudele aflate în profesii juridice.

Citește și: 14% din personalul MAE este detașat de la alte instituții, inclusiv primării de comune și școli generale

Securitate & diplomație

În domeniul politicii externe și de apărare va trebui să asigurăm un echilibru între SUA și UE. Din fericire, după summit–ul NATO de la Haga, se pare că asperitățile reciproce între SUA și aliații europeni s–au mai estompat.

Profilul titularilor de la Apărare și Externe ne poate sugera și faptul că președintele va căuta să aibă un rol mult mai activ.

Citește și: România pro-pace și pro-Trump?

Se poate constata și promovarea unor apropiați ai lui Dacian Cioloș. Dar indiferent de toate aspectele negative, este mult mai bine decât dacă am fi avut președinte un șef de galerie cu grave probleme de comportament și care se uită permanent spre Moscova. Deși a pierdut fără drept de apel, se pare că în ultima vreme se crede reîncarnarea lui Burebista. În acest context, Călin Georgescu ar putea fi reîncarnarea lui Deceneu.

Următoarele 6 luni sunt foarte importante. Ca să ieșim din marasmul în care ne aflăm, este necesar efortul tuturor.

Efortul politicienilor, care vor trebui să se comporte ca niște simpli cetățeni, nu ca niște vătafi sau baroni PCR. Și efortul unei părți a populației, care va trebui să renunțe la mentalitatea de a primi pomeni din bugetul public.


„Minciunea în vorbe nu-i altceva decât expresia stării interne a sufletului” – Platon

„Nu toate adevărurile pot fi spuse” – proverb românesc

„Mincinos pe mincinos nu se înșală” – proverb românesc

„Rabdă, suflete, cât poți, nu-ți da taina către toți” – proverb românesc

„Răbdarea e ca mierea” – proverb românesc

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Maican
Ovidiu Maican
Lector universitar doctor, Departamentul de Drept, Academia de Studii Economice - Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

România pro-pace și pro-Trump?

România, după cum rezultă din concluziile primului Consiliu Suprem...

Reformarea PNL prin marginalizarea femeilor?

Ilie Bolojan încearcă să reformeze nu doar economia țării,...

Între Trump și Macron

A trecut vremea când ne mândream că Bucureștiul era...

Guvernul Bolojan: de ce ignoră războiul de lângă noi?

Miniștrii USR desemnați pentru Externe și Apărare pot transforma...