ReporterIs – Operațiunea Ungheni pe sub nasul comisarului Melinte: marele trafic de țigări putrezește de 4 ani la DIICOT

Data:

* 285.000 de pachete au fost descărcate pe fâșie în noaptea din 2 spre 3 iunie 2018. Valoarea țigărilor: peste 600.000 de euro. Profitul operațiunii: 100.000 de euro
* TIR-ul a fost așezat într-un punct de lângă râul Prut aflat în unghi mort pentru radarul cu termoviziune. Cineva din interiorul Poliției de Frontieră a fixat acest „loc invizibil”, pentru că doar din sistem se putea obține informația
* TIR-ul a fost deplasat accidental câțiva metri și a devenit vizibil
* Niciun contrabandist n-a fost prins. Toți au fugit. Captura uriașă a fost ștearsă, inexplicabil, din comunicatele Poliției de Frontieră
* Dosarul stă de 4 ani la DIICOT, fără să se miște un milimetru din anchetă

Dosarul uneia dintre cele mai mari capturi de țigări de contrabandă din istoria ITPF Iași, 285.000 de pachete, a fost îngropat de autorități. Nu a fost prins niciunul dintre traficanți, nu a fost găsit responsabil niciun polițist de frontieră, ancheta de la DIICOT a încremenit. Mai precis, dosarul a rămas la sertar.

Din iunie 2018 și până astăzi, cercetarea nu a fost finalizată. Mafia gulerelor albe, în fapt adevărații contrabandiști, este bine mersi.

REPORTER DE IAȘI a făcut reconstituirea acțiunii din noaptea de 2 spre 3 iunie 2018, din apropierea localității Ungheni. Mărturiile sunt aiuritoare. TIR-ul cu țigări a fost capturat din greșeală. Valoarea de piață a țigaretelor confiscate: peste 600.000 de euro.

Dacă TIR-ul rămânea în punctul fixat, marcat cu roșu, devenea invizibil pentru scanerul cu termoviziune. Șoferul a fost însă nevoit să se deplaseze circa 30 m și a fost identificat. Unghiul mort în care trebuia așezat nu putea fi cunoscut decât de cineva din interiorul Poliției de Frontieră

Operațiunea, sub patronajul autorităților
Cea mai gravă acuzație posibilă: introducerea celor 285.000 pachete de țigări în România s-a făcut cu știința și complicitatea organelor de control. De pe ambele maluri ale Prutului. Iar capturarea tirului a fost rod al unei întâmplări. Țigările au fost trecute Prutul la Ungheni, cel mai probabil cu barca, și încărcate într-un TIR cu numere românești, de Maramureș, oprit pe drumul de lângă râu.

Investigația completă poate fi citită pe site-ul REPORTERIS.

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Judecătoarea Lia Savonea, singurul candidat pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție

Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris...

Marea familie a mafiei lemnului din Suceava, călcată, din nou, de procurori

Procurorii Parchetului General cercetează, sub control judiciar, 13 inculpați...

Procurorul general Florența îl controlează pe Bogdan Pîrlog. Coincidențe stranii în dosarul Crețu

Procurorul general al României, Alex Florența, a trimis o...