Alegerile din așa-zisă Transnistrie sunt un paradox perfect și anume nu sunt recunoscute de nimeni, într-o „republică” care nu e recunoscută de nimeni, și totuși se organizează la milimetru, din cinci în cinci ani, cu comisii, urne, afișe, candidați și comunicate solemne. În 2025, povestea se repetă, iar pe 30 noiembrie, regimul de la Tiraspol organizează alegeri pentru Sovietul Suprem (așa-zisul parlament local) și pentru consiliile locale, un scrutin pe care Chișinăul îl consideră „mimare a democrației”, nu exercițiu de suveranitate.
De ce se mai obosesc, atunci? În primul rând, pentru că orice regim care vrea să pară stat are nevoie să joace teatru de stat. În lipsa recunoașterii internaționale, Transnistria își construiește propriul decor, și anume constituție, parlament, președinte, alegeri periodice. Sovietul Suprem este o instituție-cheie în arhitectura ocupației rusești, legislativul regiunii, cu 33 de deputați aleși prin circumscripții uninominale, care există din anii ’90, imediat după desprinderea de Republica Moldova.
Regimul de la Tiraspol folosește aceste alegeri pentru a produce „dovezi” de legitimitate, inclusiv cifre de participare, procente, liste de candidați. În 2020, Obnovlenie, partidul legat de holdingul Sheriff, coloana vertebrală economică a regiunii, a luat 29 din 33 de mandate, restul revenind unor independenți oricum afiliați aceluiași centru de putere. Prezența oficială a fost de aproximativ 28%, un minim istoric, dar asta nu a deranjat pe nimeni la vârf, pragul de prezență fusese oricum eliminat, deci alegerile au fost declarate „valide” indiferent de câți oameni s-au urnit la vot.
În 2025, scenariul e și mai transparent, iar pentru 33 de locuri în Sovietul Suprem au fost înregistrați doar 45 de candidați, iar în 21 de circumscripții există un singur candidat pe buletin. Legea locală nu cere niciun prag de prezență, așadar, teoretic, un singur vot ar fi suficient ca acel candidat unic să „câștige”. Analizele vorbesc deschis despre „alegeri fără alegere”, în care reînnoirea parlamentului este administrativă, nu competitivă, 11 nume noi vor intra eventual în legislativ, dar în interiorul aceluiași sistem controlat de Obnovlenie și Sheriff.
Din afară, pare un ritual gol. Din interior, alegerile au totuși câteva mize. Prima este gestionarea elitei locale. Sheriff, aparatul de securitate și conducerea politică au nevoie periodic să recartografieze cine ocupă ce funcție, cui i se dă o circumscripție sigură, cine mai e „rotit” într-un consiliu local sau scos elegant din joc. Votul este doar ambalajul unei redistribuiri de influență între grupuri de interese loiale, nu o competiție între proiecte politice. Alegerile servesc ca mecanism de management al fidelității, iar dacă ești util și disciplinat, primești circumscripție cu candidat unic, iar dacă ești doar tolerat, poate ai un adversar formal. Dar dacă devii incomod, nu mai ești lăsat să candidezi.
A doua miză este comunicarea către Moscova. Transnistria trăiește, economic și politic, în umbra Rusiei, chiar dacă după 2022 sprijinul financiar s-a subțiat, iar legăturile logistice au devenit mai complicate din cauza războiului din Ucraina. Alegerile sunt un fel de raport periodic arătând că „instituțiile funcționează, populația ne susține, controlul e ferm, nu avem probleme”. Pentru Kremlin, un regim predictibil, disciplinat și cu aparențe de stabilitate e mai ușor de folosit ca instrument de presiune asupra Chișinăului, decât un teritoriu în derivă.
Al treilea nivel este mesajul către Chișinău și Kiev. Faptul că Tiraspolul organizează scrutin pe 30 noiembrie 2025, în plin proces de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană și pe fondul tensiunilor cu Ucraina, este și o declarație dură, și anume „noi suntem altceva, avem instituțiile noastre, nu acceptăm să fim tratați ca o simplă regiune.” Sovietul Suprem a fost, de altfel, foarte vocal în ultimele luni în chestiuni precum demarcarea unilaterală a frontierei de către Ucraina, protestând că Kievul pune borne „fără să invite plenipotențiari transnistreni la masa negocierilor”.
Întrebarea este dacă, în 2025, aceste alegeri au și altă miză decât aceea, aproape ritualică, de a provoca Chișinăul și de a cosmetiza regimul. Contextul regional s-a schimbat radical față de ciclurile precedente. R. Moldova a făcut pași concreți spre integrarea în UE, a câștigat un nou mandat pro-european la Chișinău, iar negocierile de aderare sunt deschise, chiar dacă lente. În același timp, Rusia este înglodată în războiul din Ucraina, nu mai poate juca rolul de sponsor generos al regiunii, iar coridorul logistic prin Odesa s-a închis de facto. Transnistria e mult mai vulnerabilă economic decât era acum un deceniu.
În acest nou peisaj, scrutinul din 2025 devine și un test de adaptare a elitelor transnistrene. Sheriff și oamenii din jurul liderului Vadim Krasnoselski trebuie să navigheze între loialitatea declarată față de Moscova și nevoia foarte pragmatică de a nu rupe punțile cu Chișinăul și UE, de care depind comerțul și nu numai. Un parlament „proaspăt revalidat” le oferă o platformă de negociere, iar regimul de ocupație de la Tiraspol poate spune că vorbește „în numele poporului transnistrean”, chiar dacă în unele circumscripții rezultatul e decis, practic, înainte de deschiderea secțiilor, prin lipsa oricărei concurențe reale.
Mandatul acestor deputați „aleși fără alegere” e important și prin calendar, nu doar prin formă. Sovietul Suprem este ales pe cinci ani, adică exact pentru intervalul 2025–2030, aceeași fereastră de timp în care Chișinăul își propune explicit ca Republica Moldova să ajungă membră a Uniunii Europene. Maia Sandu repetă de câțiva ani același obiectiv: „în 2030 Republica Moldova trebuie să fie țară membră a Uniunii Europene”, iar după deschiderea negocierilor de aderare acesta a devenit practic linie oficială de politică externă.
Cu alte cuvinte, dacă planul de la Chișinău reușește, R. Moldova ar putea intra în UE cu sau fără o soluție finală pentru Transnistria. Dar, în paralel, în Tiraspol se instalează acum un Soviet Suprem care își duce liniștit mandatul până în 2030 și care, fie și nerecunoscut, se va erija în singurul „reprezentant legitim al malului stâng” exact în momentul în care se va pune pe masă întrebarea: ce facem cu această bucată de teritoriu când R. Moldova devine stat membru? Evident, toată lumea știe că deciziile reale se iau oricum la Moscova, nu în clădirea Sovietului din Tiraspol. Dar faptul că, pe hârtie, există un parlament proaspăt „validat” până în 2030 îi oferă Kremlinului un instrument comod: o voce locală, gata oricând să spună „poporul Transnistriei nu e de acord”, atunci când Chișinăul va discuta serios cu Bruxelles-ul viitorul țării.
Mai există și o miză de imagine internă. Chiar dacă o parte din populație este cinică și nu mai crede în sensul votului, sistemul are nevoie să-i țină pe oameni într-o rutină, mai ales alegeri, afișe, urne, știri cu „prezența la vot”, interviuri cu pensionari mulțumiți. În 2020, opțiunea „împotriva tuturor” a obținut deja peste 20% din voturi la nivel regional, trecând de 30% în unele circumscripții, un semnal clar că există frustrare și deziluzie. Menținerea ritualului electoral, chiar caricatural, ajută regimul să canalizeze nemulțumirea într-o formă controlată, și anume poți bifa „împotriva tuturor”, dar sistemul rămâne același.
Pentru comunitatea internațională, aceste alegeri nu schimbă mare lucru. Nici UE, nici OSCE, nici Chișinăul nu recunosc legitimitatea juridică a scrutinului. Transnistria rămâne un „stat de facto”, cu granițe controlate militar, instituții proprii și control efectiv asupra teritoriului, dar fără recunoaștere de drept. Raportările despre libertăți politice și drepturi civile continuă să clasifice regiunea ca „neliberă”, cu pluralism limitat, presiune asupra mass‑mediei și spațiu civic strâns controlat.
Așadar, alegerile din Transnistria au în continuare o componentă de provocare ritualică, o palmă dată simbolic Chișinăului și regulilor internaționale. Dar, în 2025, servesc și la reglarea fină a raporturilor de putere între Sheriff, aparatul de securitate și politicienii locali, la livrarea unei imagini de „stabilitate” către Moscova și la păstrarea populației într-un tip de normalitate simulată. Într-un moment în care R. Moldova își joacă viitorul european, iar Rusia are probleme serioase acasă, Transnistria nu își permite haosul. Are nevoie de același parlament obedient, trecut din nou prin urne, pentru a continua să existe ca „stat care nu există”.
Citește și: Mesaj tranșant de la Bruxelles: Atingi Moldova, atingi Uniunea Europeană”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: moldova1.md)
