​Reuniunea miniștrilor apărării din UE. Moșteanu: „O apărare puternică pe Flancul Estic înseamnă o Românie mai sigură”

Data:

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a participat miercuri la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene.

Întrevederea s-a desfășurat sub forma unei cine de lucru, având ca temă principală de discuție măsurile de consolidare a nivelului de pregătire pentru sprijinirea eforturilor europene în domeniul apărării, în perspectiva obiectivelor stabilite pentru anul 2030 (Defence Readiness 2030), potrivit unui comunicat de presă transmis joi de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Totodată, aceasta a constituit o oportunitate pentru prezentarea elementelor principale ale viitoarei foi de parcurs (Roadmap) pentru atingerea obiectivului 2030, document ce va fi prezentat de Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant în pregătirea reuniunii Consiliului European, din 23-24 octombrie 2025.

Potrivit MApN, miniștrii apărării au subliniat necesitatea unei implicări mai consistente a Uniunii Europene în implementarea obiectivelor din Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare 2030, cu accent pe reducerea deficitelor critice de capabilități. În acest context, au susținut adoptarea unor abordări comune, coordonarea eforturilor în cadrul coalițiilor de capabilități, menținerea rolului central al statelor membre și consolidarea mandatului Agenției Europene de Apărare. În același timp, a fost exprimată deschiderea față de proiectele „fanion” propuse de Comisia Europeană, menite să focalizeze și să prioritizeze eforturile, evidențiind importanța asigurării caracterului incluziv al acestora.

Citește și: ​Instanța supremă și AUR anunță că atacă la CCR legea privind plata pensiilor private

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a prezentat o evaluare a sprijinului oferit Ucrainei, invitând statele membre să identifice oportunități suplimentare de conectare și integrare a acestui partener în inițiativele europene de apărare.

În intervenția sa, ministrul Ionuț Moșteanu a evidențiat principalele domenii de interes pentru România în contextul efortului coordonat de consolidare a capabilităților europene și a subliniat importanța proiectelor lansate de Comisia Europeană dedicate securității Flancului Estic, respectiv Eastern Flank Watch și European Drone Defence.

„Salut aceste inițiative europene și consider important ca implementarea lor să țină seama atât de urgența completării deficitelor de capabilități, cât și de nevoia de creștere a capacităților de producție, inclusiv prin echilibrarea amprentei geografice a industriilor de apărare la nivelul UE și extinderea acestora în zonele cele mai expuse la amenințări militare”, a subliniat ministrul Apărării.

Totodată, oficialul român a accentuat necesitatea ca procesul de dezvoltare a capabilităților să aibă în centrul atenției obținerea de rezultate concrete, focalizarea pe abordări pragmatice și urmărirea obiectivului final de creștere a securității cetățenilor. În final, ministrul a salutat progresul înregistrat în vederea adoptării foii de parcurs pentru pregătirea apărării statelor membre (Roadmap on European Defence Readiness 2030).

Citește și: Fiul unui fost deputat de Craiova, condamnat la închisoare, în rejudecare, după ce a condus beat și drogat

„Flancul Estic trebuie întărit. (…) La reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, alături de miniștrii apărării din statele aliate, am discutat despre provocările tot mai frecvente de pe Flancul Estic și despre cum putem acționa mai rapid și mai eficient împreună. De asemenea, am vorbit despre consolidarea apărării aeriene și antirachetă, despre creșterea capacității de producție a industriei europene de apărare și despre noile mecanisme NATO de reacție rapidă, inclusiv Eastern Sentry, misiunea menită să asigure securitatea întregului Flanc Estic. Am subliniat faptul că România este una dintre țările cel mai des afectate de incursiuni cu drone în spațiul aerian – și că avem nevoie de un răspuns comun, coordonat, din partea întregii Alianțe.

În a doua parte a zilei, la reuniunea Consiliului NATO-Ucraina, am discutat împreună cu colegii noștri din SUA, Germania și Marea Britanie despre sprijinul pentru Ucraina și despre eforturile diplomatice și militare necesare pentru o pace dreaptă și durabilă. România va continua să susțină Ucraina. Pentru că pacea de la Kiev este, în același timp, pacea Europei. O apărare puternică pe Flancul Estic înseamnă o Românie mai sigură”, a transmis ministrul Ionuț Moșteanu.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ionuț Moșteanu / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Vara sanie, iarna car, la Bucharest Fashion Week se prezintă colecțiile de primăvară-vară 2026

Ieri, MBBFW, eveniment sub egida Council of Fashion Designers...

​Șefa Spitalului Militar Central, adusă la sediul secției militare a DNA pentru audieri

Comandantul Spitalului Militar Central din București, generalul-maior Florentina Ioniță-Radu,...

R. Moldova: alegerile parlamentare validate de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor parlamentare din 28...